duminică, 7 aprilie 2013

3102.Încît să-I fim chiar cum ne-am dori, poate obraznici, omu-i și el schimbător, la un nivel mult, mult mai mic

  EL E oriunde-L simt-presimt și cred eu, nu cred că greșesc, așa de îmbîcsit de o anumită neputință. De îndoctrinat, auto și oarecum ajutat de-o cauză necunoscută restului oamenilor. Nici eu total cunoscător nu-s, ci îndrumat de-o entitate ce mă domină oarecum. Nu-i chiar aprigă, dar de-i încalc cerințele o încurc și nu mai vreau, am încercat și-mi ajunge.
  Toată viața am avut necazuri, corecții mai mari ori mai mici, de-un timp încoace nu prea. Fără căpătîi, cred că am aflat o cale de mijloc și mă mențin să văd și ce va mai fi. O componentă a SA către noi arătată din vechime e inspirarea fricii, teama de EL. Atotputernicul Dumnezeu, de ce? Nu știu, îi scris și-n Biblie, așa vrea EL, în caz că nu-L știm defel.
  Cum dorește, Imprevizibil nouă, neputincioșii în multe domenii ce-L caracterizează. Deci ne vrea apropiați LUI, crezîndu-L cum trebuie îI sîntem apropiați, dar nu într-atît. Încît să-I fim chiar cum ne-am dori, poate obraznici, omu-i și el schimbător, la un nivel mult, mult mai mic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu