Că de tăceam filosof rămîneam, e mereu în actualitatea vieții în desfășurare oriunde. Încîntarea continuă extratemporal cu sentimentele omenești și ideile oricare de trebuință doar. Revenindu-ne împăcarea cu cît avem aflat dinainte și ce-i în curs e doar cu răbdare de mai aflat. Forțînd nota unde nu trebuie, dărîmăm poate și tot, ce așa de greu se edifică, nu ?!
Îndurători și împăcați cu cît ni-i dat a fi, cum o fi, e tare greu de ne simțim cumva cineva. Fără excese și înfumurare, nici delăsător și șters, ci mediana existenței cît o putem ști și urma. Ne întristați și nici urmarea funebră, de sîntem prea plini și hazlii, compromiși. Că-s legate ironia de supărare în ceea ce trebuie dus pînă la capăt, dar nu de noi, ci de societate.
Că-n final tristețea ne împacă cu de toate, iar bucuria ne la locul ei, buiecia nedumerire și-i cu gust amar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu