Că-i luptă-n sinea fiecăruia, pe josnicia balcanică-țigănească cu înălțările lumii aflate. Cît pot fi ele de credibile-s de cîntărit și ponderați de aflat viața. Că-n nehotărîrea generală să ne vedem de treabă cumsecade, firesc de omenoși. Întortochiatele firi umane, de a ne desprinde și căta menirea singuri singurei. Că-i cel mai bine și de apreciat de ceilalți, oricînd, dar reținuți de putem, să nu sărăcim.
Ce facem și vorbim, e o magie realizată și de respectat întocmai, pentru că ne definește oarecum. Ne avînd voie s-o tulburăm măcar ironic, respectîndu-ne pe noi înșine astfel. Dovedindu-ne apți cu noi și cu ceilalți, reușita examenului în societate. Și-n timp de evitat alte năstrușnice ieșiri, pînă nu se epuizează interesul, care ține cît ține.
Nu-l determinăm noi niciodată, ci lumea și noi prizonieri tăcuți și cuminți ai propriei aflări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu