Prietenia, o fi cel mai misterios lucru din lumea oamenilor, unde-i o raritate. În așa nedreptate perpetuă și urîte îndeletniciri. Cum de-și găsește bunăvoința loc să se desfășoare în așa deșert hîd și șmecher? Și totuși e posibil dîndu-ne EL exemple palpabile de cum ar trebui să fim în mod normal între noi toți. Și-n fața SA cu respectul cuvenit Domnului Dumnezeului Cel Viu, Unicul și Indivizibilul.
Nu cum nedrepții îL tot divid cu nedreptatea lor spurcată, întorcîndu-I spatele. Și obligîndu-i și pe destui gură-cască, la așa nelegiuri ce-i costă pe toți netrebnicii.
În altă ordine de idei, cînd ești de cineva atașat timp îndelungat, reciproc avantajați. Despărțirile-s dureroase și imposibile, chiar dacă faptic se petrec. În timp tot vor mai fi, cum ne cum într-o derivă cu speranțe de mai bine mereu.
Și mai e un aspect al legăturilor interumane, ce în timp involuiază. De regulă acolo unde dragostea părintească nu cunoaște margini. Și cînd odrasla își găsește familia sa, intervine ura, gelozia, invidia care roade. Pînă distruge vieți, care ulterior îs regretate în van.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu