Cînd creditul acestei nedreptăți ce-o cuprins lume se va termina, totul se va prăbuși. Nu știu, dacă imediat se va instala, ceea ce ne dorim, ori EL va interveni deja. Și ne va dirija viața în condițiile SALE pentru noi programate în continuare. Ce încă nu știm și vom afla din mersul noi căi. Se poate, speculez, de vom da de gustul acelei schimbări, să nu ne mai dorim să ne întoarcem vreodată îndărăt.
Chiar de din punct de vedere tehnic și științific, vom fi destul de avansați. Să ne dorim relații cum ni se recomandă de SUS și nu altfel, cine știe? Doar EL. Încet răul și urîtul din lume vor dispare fără urmă și numai binele va fi biruitor. Ne vom îndrepta și-L vom afla cum trebuie, dincolo nu va mai fi, ci o viață ce nu o știm încă.
Nici frica nu va mai domni printre noi, preocupări de cunoaștere și învățare a ceea ce ne va folosi. Într-o lume în aflare și consolidare dreaptă și corectă, înspre alte zări de răspîndire cum va fi nevoie. Mai e pînă departe, să ne vedem deocamdată de îndreptarea între oameni și de EL, corect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu