miercuri, 10 octombrie 2012

2134.Îi dată de SUS fericirea cînd o merităm

   Cu problematica fericirii, nu prea avem treabă, e greu de descifrat, atîta vreme cît nu-L știm. Bîjbîind în neștire, duși de nas de nedrepții lumii, că încă nu-i vremea. Că-i dată de SUS fericirea ca și altele cînd le merităm, deci pe merit. Că-i de furat îți va cade în spate, cînd va socoti EL.
   Că viața ni-i dată, a o încerca o vreme, după care cu minte să-L găsim. Și comportîndu-ne cum trebuie, împreună cu părinții noștri. Că totul se leagă în astă lume, întîmplarea-i exclusă și să fim atenți cum trăim. Că avem o treabă fiecare dată de SUS, nu sîntem lăsați de izbeliște. Și să dorim a o afla, de nu ni se dezvăluie, să o căutăm noi.
   Cerîndu-I și LUI îndrumarea de nu ne găsim drumul, care-i în regulă. Adică cu bine și bun-simț între oameni, altfel e degeaba osteneala, abandoneaz-o! Să nu ne croim cale în spatele LUI, ci în fața SA, să căutăm a-I fi mereu. Că de nu-L luăm în calculele vieții de urmat, plătim și nu numai noi, dar și familia. Și derutați nu vom ști ce-i cu noi și ce-i de făcut, irosindu-ne existența.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu