2102.Îi năbădăioasă ființa interioră ție

   Deci cum reușești, că nu-i ușor, să ne auto-mobilizăm în a ne cunoaște. Și nici nu-i plăcută cunoașterea de sine. Și-i năbădăioasă ființa interioară ție, da, s-ar părea că sîntem două ființări. Întruna singură, cît îți vezi de-o viață cum e ea, cu plusuri și minusuri. Ne ținînd cont de bune și rele, cum or fi, viața merge înainte. Cam greșim și ni se adună în contul nostru interior, inconștientul, și SUS mai abitir. Și mai altfel contorizarea ce n-o știm încă.
   Auto-mobilizare e un fel de a zice că-n realitate, sîntem obligați din exterior de SUS ori cine știe cum? Tot la cerea nostră, vezi bine, se zice. Odată pornită demobilizarea  rea în vederea unei noi construcții, mai bune. Nimic nu mai cotează, vrei nu vrei, joci cum ți se cîntă, ori ai sfeclit-o, cred. Nu prea știu decît ce am eu de trăit încă, mai am știri, unele și altele, doar cred aproximări.

   Trăim schimbarea cum ni-i potrivită fiecăruia. Că nu ne dăm înapoi de la ceea ce se dorește, nu vrem să mai regresăm, ca mai înainte. Cu o viață în neștire, sortită unei dispariții nemulțumitoare pentru toți. Ci cum e firesc, dar nu se știe, din neglijența de a nu vrea să fim oameni cu adevărat.