Cînd ni se dă ocazia de îndreptare, timpul acela, trebuie cunoașterea de sine. Prima dintre consecințele schimbării dorite SUS, eul să-l avem aliat, e greu o vreme. Că am cam greșit și ni se impune revenira la normalul dinainte, prin renunțări. Și cîte altele de nevoie să le înfăptuim înspre bine doar, îndreptîndu-ne continuu.
O vreme sinele te pune obligatoriu să-ți revizuiești viața, îndrepți greșelile de orice fel. După care sînt și perioade cînd ai parte și de imbolduri la greșite porniri. Te încearcă, trebuie să-i reziști, înfrînarea, respectarea regulilor morale. Ce ție nu-ți place altuia nu face! Ci doar binele și utilul, să-l ai în vedere cît mai ești, ca să mai fii cu bine.
Ai parte și de încercări de SUS, cărora trebuie în timp să le reziști, chiar de mai întrebi. Cum de-i posibil, că doar ești pe calea cea bună, asta e, așa se vrea întărirea noastră. În caz de nevoie să-i putem face față, pe sigur, în favoarea LUI, orice ar fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu