4326..Să dăinuim.

  Viața merge înainte, o trecut iarna, vine primăvara, ziua Echinocțiului e de sărbătorit ca sărbătoare închinînd-o LUI. Și naturii, vieții ce-o trecut peste restricțiile reci și potrivnice ale sezonului oarecum înghețat, reînvierii muncilor agricole. Peste tot unde-i nevoie, frumosul, utilul și binele, naturalul vieții omenești îi dă înainte cu bune și rele, obișnuințele traiului.
  Dobîndit în atîta existență pe Pămînt își cere și parcurge firescul de la tinerețe pînă la bătrînețe și chiar moartea, deocamdată. ÎI EL oarecum satisfăcut de felul cum ne preocupăm de morți, doar că-i mai de pus la punct locul SĂU și al nostru cu EL. În viața ce-o străbatem nu oricum ci-n concordanță cu dorința SA către noi toți respectîndu-L, știindu-L bine, crezîndu-L doar pe EL.
  Și cu noi alăturea, de ce-i bun și corect de continuat viața, cunoscînd ceea ce ni se dă voie cu EL și Lumea LUI împreună să dăinuim.

4325..Merg cred înainte.

  Știam mai dinainte, analizînd oarecum Lumea SA, că-i un component de bază al staff-ului SĂU, Satana, dar atunci nu știu ce mi-o venit. Așa de l-am respins și invocat nepriceperea cu atîta tărie tîmpă, ce m-o costat o dare îndărăt, cred a credibilității. Cu greu aflate, cîștigate în timp și spațiu, dar tare ușor de pierdut de nu-i ponderare și mă luam așa în van cu mersul lumii fără Dumnezeu.
  În cîteva ore mi-am revenit și cerut iertare, dar fapta, o făcusem de oaie și plătisem deja cred și azi încă-s restanțier de atunci. De asta și întîrzierile toate ce le am de tras eu și familia mea, poate și voi. Doar EL știind ce și cum, eu constat stagnarea și greul căi ce nu se mai gată, ci-n virtutea nemulțumirii create am fost și sînt nevoit să-mi restrîng activități de altfel cred normale.
  Dar cumva trebuie să simt necuviința aceea și cîte altele ce nu mi-s cum ar trebui încă, dar merg cred înainte, asta e.

4324..De odinioară.

  Nu-i lucru de șagă, eu îs așa o vrut EL să fiu și poate multora din voi nu le vine bine cum gîndesc, vorbesc și fac ceea ce fac. Cînd fac și conform unor percepte ce nici eu nu le știu, ci de ceva vreme mi se destăinuie cu încetinitoriu, or fi mai, mai altfel. Dar eu așa le aflu și vi le relatez, cît mă pricep a vă transmite cîte ceva, poate nu cum aș vrea și voi de asemenea, mai interesați.
  De unele și altele ce poate îmi scapă și nu vă mulțumesc cum ar fi normalul fiecăruia, cred că nici EL nu-i poate mulțumi. Pe toți oamenii, nici eu, aș vrea dar se pare că așa-i în firea lucrurilor de a nu fi toți pe un calapod ci-n virtutea unor diferențieri. Mai mult ori mai puțin vizibile nu numai de jos între noi cîți om fi dați să fim nu prea cumsecade, ci destul de răzvrătiți.
  În niște trăiri ce-I dau și LUI destule ce le vrea cît mai acătării a se termina și a ne vedea la locul nostru dat dinspre începutul acela de odinioară și nici azi experimentat corect pe de-a-ntregul.

4323..Acelei programe .

  Nu ne va lăsa, ne va obliga cumva să-I fim alăturea, de nu se va găsi altă cale mai acătării, zic acuma și eu așa nepregătit cum încă-s. Cred că vă dați oarecum seama, nu-mi prea place să discut despre mine și ai mei, cu ce întîrzieri mai străbat cîte ceva. Ce mă privesc oarecum, zic, numai pe mine, poate greșesc, în timp voi fi mai corespunzător pregătit și altă făină voi măcina.
  În relațiile cu familia și restul omenirii, dar mai e cale de urmat și-s tare greu de urnit oarecum și împrejurările-s tare nepotrivite. Dezmeticirii ce-i în curs de aflat, chiar împotriviri și delăsare-i totul, dezinformare, minciună pe toate planurile și necunoaștere. Și CER-ul foarte ascuns de noi și de o îndrumare mai acătării, vom trăi și vom afla toate la timpul SĂU, acela ce numai EL îL știe.
  Trăind și viețuind poate voi fi în formă să pot pricepe ce-i de făcut și la timpul necesar acelei programe de SUS și jos.

4322..De-a pieritului.

  La puțin timp și sub îndrumarea unui apropiat de atunci, C, am început cîine cîinește a mă dezbăra de respingerea. Unora din Lumea LUI, deci și a lui Satana, dar de atunci nu l-am mai întîlnit, acuma-s pregătit oarecum zic, cine știe cum va fi? Îs și eu destul de imprevizibil, și ăsta-i baiul, consider în relațiile cu EL, needucat în ale îndreptării cerute și încă restanțier și acuma.
  Dar pas cu pas mă înzdrăvenesc și încăpăținat o țin pe-a SA cale de urmat și vreau să-L știu cît mai bine și să-L urmez înspre ce-i nevoie. Că-mi dau seama că altă cale nu-i și nu va mai fi cumsecade cu noi oamenii, e de muncă și de o parte și de alta, nu simplă și ne grăbită. Că trebuie să dăinuie omenirea în vecii vecilor cu EL și Lumea SA, dar în condiții ce încă-s de aflat normale și încă-s îndepărtate.
  Calea ce-i în lume azi e de-a pieritului oarecum cu toții de-a valma în timpul rămas în neștire, nedrepți, imorali și fără de Dumnezeu.

4321..Potolirea e cerința.

  Acea țîră de dezmeticire durează cam mult la mine, se vede treaba că nu-s copt și cîte și mai cîte ce nu le reușesc a le îndeplini. Cum ar fi normal, dar doresc să reușesc, mă dau la cale mai greu decît aș vrea și CER-ul cred la fel în felul SĂU. Se ține de capul meu mereu să înfăptuiesc ceva ce nu-l dibuiesc pe de-a-ntregul nici acuma, fiind mereu loc de mai bine.
  M-am angajat să-L urmez și nu cam pot cum se dorește și doresc, e dificil și-L consider foarte îndepărtat de mine încă. De noi nici nu mai spun, dar nu-i bai văd că se vrea îndreptarea cu orice chip a mea deocamdată și așa va fi, chiar de mi-i greu încă. În legătură cu via, trebuie să o desființez cît de curînd, doresc să-i ia locul una numai de masă, cu vinificarea mai deloc.
  De asta e bună practica la „împărtășanie”, că doar se gustă ceva ce ne amintește de fructul oprit în forme ne cuminți, potolirea. E cerința SA către noi și așa să-I dăinuim cît vom mai fi, am zis cam sfinți însă.

4320..Era Satana.

  Vă cer iarăși iertare, nu v-am relatat complet o mai veche ne întîmplare ce am petrecut acum poate cca. peste trei ani. Era toamna, îmi dereticam mustul unei vii ce o îngrijesc oarecum pe lîngă casă, deodată simt o prezență puternică în preajmă. Se prezintă, era Satana, eu încă oarecum începătoar, nici acuma nu-s mai breaz într-ale credinței în EL doar în EL, Dumnezeu adevărat.
  Cel Viu Singurul din CER-ul demn de noi și noi de EL, încă nu sîntem, dar vom fi negreșit, fiți siguri, nu ne va lăsa mai mult multă vreme. De izbeliștea ce-o să se termine nu în coadă de pește, ci cum se cuvine cu adevărat oameni să redevenim acătării în fața SA, între noi, natură și oriunde. Deci, mă sperii pe dată descumpănit de așa tărie, atunci cu toate că-L știam și pe majoritatea din Lumea SA oarecum, totuși nu pe deplin nici acuma.

  ÎL părăsesc bombănind că: Doamne nu te mai recunosc de-mi trimiți așa Înaintași, nedemni zisesem atunci descumpănit. Neștiutor pentru că nu cîntărisem îndeajuns ce și cum e treaba cu adevărat Cerească și noi, mai era o țîră de dezmeticire de aflat.