Se afișează postările cu eticheta să-I fim alăturea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta să-I fim alăturea. Afișați toate postările

luni, 10 martie 2014

4323..Acelei programe .

  Nu ne va lăsa, ne va obliga cumva să-I fim alăturea, de nu se va găsi altă cale mai acătării, zic acuma și eu așa nepregătit cum încă-s. Cred că vă dați oarecum seama, nu-mi prea place să discut despre mine și ai mei, cu ce întîrzieri mai străbat cîte ceva. Ce mă privesc oarecum, zic, numai pe mine, poate greșesc, în timp voi fi mai corespunzător pregătit și altă făină voi măcina.
  În relațiile cu familia și restul omenirii, dar mai e cale de urmat și-s tare greu de urnit oarecum și împrejurările-s tare nepotrivite. Dezmeticirii ce-i în curs de aflat, chiar împotriviri și delăsare-i totul, dezinformare, minciună pe toate planurile și necunoaștere. Și CER-ul foarte ascuns de noi și de o îndrumare mai acătării, vom trăi și vom afla toate la timpul SĂU, acela ce numai EL îL știe.
  Trăind și viețuind poate voi fi în formă să pot pricepe ce-i de făcut și la timpul necesar acelei programe de SUS și jos.

sâmbătă, 22 februarie 2014

4309..Năzuim și nu știm.

  De fapt comportîndu-ne cum ne dorește EL nouă să-I fim alăturea la bine și la rău, mai ales cînd e cazul aflîndu-ne cum trebuie. Prin lume nu anapoda în raport de EL și noi, ci acătării, conform datului ce nu toți îl și conștientizăm corect, aflîndu-ne în derive diferite față de omenia. Ce ar trebui să ne caracterizeze cît mai bine, cu binele în față, drepți și cu bun-simț oriunde pe Pămînt și nu numai.
  Deci sprijinindu-L pe EL ne sprijinim pe noi toți, planeta Pămînt, sistemul solar, universul în care ființăm și sigur nici nu știm cu ce potențial. De viață încă neștiută complet, ci aproximată în mari erori din vini diferite, părăsiți și ne îndrumați normal încă. Dar nu-i un capăt de țară, se va reveni cît de curînd asupra noastră cu tot elanul CER-ului și ne vor reabilita cum trebuie cu toții.
  Numai să  fim pe fază cooperanți și să ne dăm pe brazdă, cum ni se va cere, nu de pomană, ci-n conformitate și cu ceea ce năzuim noi și nu știm complet.

miercuri, 9 ianuarie 2013

2712.Azi așa, mîine tot așa, de cînd lumea tot așa

  Da, e o dilemă, am vrea cu toții să-I fim alăturea, dar cînd dăm de cerințele SALE. Ne muiem și dăm înapoi, azi așa, mîine tot așa și de cînd lumea tot așa. Nu numai noi, ci și alții de cînd e lumea mereu, îndărăt de la războiul aflării SALA corecte. Și de a-L urma cumsecade, e mare daravelă, să te încrezi în EL și să și reușești. Ne ajută, dar în anumite limite, ce-S SUS puse înaintea noastră să le știm.
  Le aflăm în timp cînd începem urcușul înălțării noastre spre culmi, ce ni le dorim. Tot mai sus, de regulă puțin reușesc și cu timpul tot mai puțini află calea SA. Sîntem din ce în ce mai delăsători, leneși și fără un orizont adevărat în față. Ci amăgiri semețe de dus nicăieri, publicitatea neantului, dar nimeni nu recunoaște ferm și clar.
  Ci amînări de azi pe mîine, pînă dăm de fundul sacului răbdării SALE și înțarcă bălaia. Cu barca pe uscat, o mai tîrîim o vreme și sătui de neputință închinăm steagul. Nu oricui i se poate orice.