Vedem că am dat de necazuri, care mai de care mai fără de ieșire, orizontul. Ni-i negru în față, ne tot afundăm conștienți, ne dăm seama că am încurcat-o. Groaznic și căutăm nedumeriți ajutor, ne găsim într-o situație fără de capăt. Decît cel mai nedorit, îl întrezărim sfîrșitul neputinței de a fi oameni pe Pămînt. Și ne dorim să mai trăim, dar nu știm cum e de făcut, orbecăim întruna de o vreme.Conștienți și de iluzia religioasă ce ne tot dă ghes neputincioasă și ea oriunde. Ni se arată tare și mare pe cheltuiala a gură-cască cît vrei și nu vrei, inconștienți. Cu toții și acei religionari și acei necăjiți ajunși la fundul sacului, fluturînd. Flamura albă a predării, dar cu oarece condiții măcar cît de cît onorabile. Că nu au înțeles rostul vieții pînă acuma pe Pămînt, supunîndu-ne neputincioși nerușinării.
Egoismului, șmecheriei, răutăților și urîtului trăiniciei ce-i bine nelegiuită printre oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu