Răul şi răutăţile ne sînt tot mereu la îndemînă cît existăm şi nu ne obligă nimeni a le utiliza. Ni-s la libera alegere, în schimb de SUS ni-s interzise a le folosi cît trăim. Ci să căutăm numai binele şi utilul a-i înfăptui şi nu ne împinge nimeni ci noi înşine aşa simţim porniri nedrepte uneori. Din imoralitate şi nedreptatea ce ne inundă firea de nu ne îndreptăm, înfrînăm, cum e nevoie. Nu cum ni-i voia neinstruită ferm şi corect.
Se zice că ni-i mai uşor în gînd să ne amăgim singuri, amînînd înfăputuiri nedrepte ce ne tot dau ghes. Pînă uităm de ele, şi se-ntîmplă şi să ne treacă hînsa (nevoia) netrebnică. Şi-n acele trăiri mai constaţi ceva EL e lîngă tine, parcă-i de acord cu lupta ta de a te învinge, îndreptîndu-te. Cînd nu-i şi nu-i posibil şi netrebnicia nu-i chiar din cale afară de nevolnică LUI.
Adică o animalitate nu chiar dăunătoare, o înfrînare dar parţială, încă-i luptă lungă în timp pînă te dai la cale cum ţi se cere şi simţi şi tu că-i bine.Oricum e bine înfrînarea cum o concepem a o duce la îndeplinire, efectul contează, rezultatul, moralizarea înspre bine. Şi să-L ştim şi-i şi mai şi de-L simţim lîngă noi, e extraordinar. Doriţi-vă cu ardoare şi nu există să nu fiţi contactaţi de SUS în orice postură sînteţi, cît de nedrept, că tot e înspre bine.
Resemnaţi că-i deranjăm pe alţii, e o stare de nemulţumire generală, cum de-i posibil aşa nedreptate între oameni? E că sîntem cum sîntem şi nu putem fi cum ni se pretinde mereu, exemplari, îndreptaţi ar fi ideal. Dar de unde, că-i greu moralizarea s-o înfăptuieşti ne simţind-o ca atare. Ca o nevoie dictată din interiorul tău în schimbarea dorită.
Rău e că şi ca răspuns la nedreptatea altora făcută nouă, nici noi nu sîntem mai breji. Şi nu-i suferim nici noi pe respectivii, ca o contra reacţie. Ceva de ne dorit, o încîlceală înfiorătoare nedreptă şi hîdă. Sîntem absurzi şi nu conştientizăm, ori nu ne pasă, aşa de înrăiţi ajungem uneori. Ne întărîtă nedreptatea lumii şi ca ea ajungem şi sîntem şi noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu