Să nu ne mulţumin cu o existenţă mediocră şi ştearsă, ci să ne îmbunătăţim continuu. Să nu ne mulţumim cu un început promiţător. ce poate din lipsă de experienţă poate să ni se pară deosebit. Ci să continuăm a ne îndrepta cum ni se va cere, simţind ce-i de făcut pînă la desăvîrşirea corectă.
De asemena nemulţumiţi de ceea ce-i în religiozitatea vremii, mulţi se refugiază-n depărtări necivilizate, unde doar puritatea sălbatică şi natura conlucrează. Şi spiritualitatea-i altfel cunoscută şi lăsată a se înfiripa simplu şi mai adevărat, necomplicată încă de nedreptate. Şi astfel mulţumiţi se întorc la munca, singura dătătooare de împliniri, simţindu-te liber şi fericit.
În lumescul cotidian ne molipsim prea uşor cu poziţii şi puncte de vedere ce nu ne reprezintă. Şi în schimb ceea ce-i urît şi nedrept în noi lăsăm să paraziteze împrejurimile, atît de curate odinioară. Ne trebuie o nouă calitate a vieţii ce va comanda firesc cantităţii impresionante de deşeu ce ne cuprinde. Curăţaţi, de sine stătători într-un fel ce nu-l ştiam, ne vom alinia LUI, cum se va putea la locul nostru, neştiut.
Ni se impune claritatea ca singura rămasă să ne înveţe ce şi unde-i adevărul SĂU. Pentru a nu mai întîrzia în istorie bîjbîind în nedreptăţi străvechi.
Între timp EL fiecăruia pe cît se poate, de obicei îi dă prilejul aflării vieţuirii tihnite, pînă-l va începe a încerca şi atenţiona într-un fel specific LUI. Din care de obicei nu pricepem mai nimic. Şi-ntr-un final încep părăsirile şi nevoile te năvălesc şi de nici atunci nu te prinzi de EL, poţi rata viaţa, dezamăgit total. Să fim neîncetat dornici să-L ştim şi sluji, demni în viaţă, neplictisiţi vreodată..
Cînd viaţa-i cam trecută, de fapt nici nu avem habar cît mai e din ea pentru fiecare, aproximăm. Şi poate îi mai bine aşa, haotic să existăm, cu speranţe multe şi mărunte. Se mai îndură cîte nărăvite religii să vă puie la cheltuială, şi vă dau rezolvări de doi bani, nici pentru ele bune. Dar speranţa moare ultima şi-i bine aşa. Între timp şi EL, c-o cam trecut vreme şi ne-om copt şi noi cumva, se va îndura a ne lumina într-o doară, cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu