marți, 16 octombrie 2012

2172.L-au întîlnit pe Dumnezeu și nu L-au despărțit

  Imaginea Sa cea mai recentă e aceea descrisă de cei doi români, Maria Petre și Petrache Lupu, ce acum 77 de ani L-au întîlnit. Pe Dumnezeu și nu l-au despărțit imediat în cîte închipuiri deșarte ce nu-și au locul. EL E Indivizibil, Unicul de noi vii de pe Pămînt Responsabil. Ulterior I-au greșit aliniindu-se creștinismului oarecum, că o fost o continuă aproximare. Între Unicitatea SA și puzderia de neaveniți din NT( noul testament), ce nu-L reprezintă, ci încurcă lumea.
   Deci Imaginea LUI Dumnezeu cea Singur la întîlnirea cu Petrache Lupu și ulterior în grupul de rămas bun, oarecum. Că au urmat nevoile cele mai mari ale Pămîntului cu oameni conștienți de ei, oarecum, dar nu și de EL, ca și acuma. Oarecum, deoarece de-L luau imediat în seamă cu seriozitate, respectîndu-I cererile. Sigur al doilea război mondial și dezastrele lui inimaginabile nu-și mai aveau locul.
  Și sigur altă viață era pe Pămînt, dar așa am tras-o rău de tot și constat că fără învățături de minte. Și acuma de ar reveni cred că tot la fel de nepregătiți sîntem cu toții, doar EL de are alte gînduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu