2142.Cu spatele la perete să-L căutăm

  Dintotdeauna EL ne-o tot încercat în diverse feluri să ne vadă cum reacționăm. Dar cu suferințele în deznădejdii fără ieșire, mai mereu, căutînd să ne determine astfel. Să I ne adresăm, apropiindu-ne mai cu speranțe de mai bine, constrînși de nevoi. Și astfel cu spatele la perete, să-L căutăm, cerîndu-I iertare de se putea primi.
   Fiind imediat iertat și dezlegat de necazuri, ori de-s mai adînci și EL pretinzînd. Cîte și mai cîte altele cereri și speranțe în căutarea LUI cu adevărat sinceră, ce în timp. Își va dovedi puterea de dezlegare a zăgazului Divin înspre ceea ce omul dorește.

   Se vede că L-o impresionat uneori dăruirea dezinteresată a unora în fața morții. Alegînd-o fără crîcneală, cu toate că puteau s-o evite, doar pentru a înfrunta maximul. Posibil, viața, oferta Divină, dacă în fața Divinității nu s-o priceput a sta cum se dorea. Își depuneau cu onoare darul, așa cum era, mai curat ori nu, dar cu curaj. Și astfel de fapte au fost o constantă a istoriei, omenirea pricepîndu-se și la astfel de înălțări. Pe lîngă josnicia de care-i capabilă mereu, prin majorități nedemne. Tot la fel de mult timp.