Ne înălțăm uneori unii într-atît, încît ni-i greu să mai vedem de unde am plecat. Ne simțim superiori, de regulă cu astfel de inși nici EL și nici lumea nu vrea să aibă de furcă. Înțelepciunea-i o haină grea, de regulă nu oricui ține de cald, ci trebuie potrivire. E de ascuns de lume o astfel de alcătuire înaltă a minții, că deranjează, firescului.
Normalului de om obișnuit, adevărat cu frica LUI Dumnezeu, de obicei. Mai cumsecade și ne înfumurați de gînduri măiestre, ce-s bune dar ca și condimentul. Nițel mai cu fereală, doar cît trebuie, ce-i prea mult, chiar și inteligență nici po... nu mănîncă. Că-i uneori spiritualitatea așa înțeleasă, înălțătoare, e altceava, că masele nu au. Încă căderea priceperii ei adevărate, dar va fi pe limba mulțimilor, fiți sigur.
Dar încă nu-i vremea aceea, nu-i nici departe, dar mai e după colț. Puțini o întrezărec, nu-i voie de SUS încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu