1747.Curiozitatea și strunirea pornirilor de o aflare

   Cînd ne vine rîndul, știut doar SUS, de a-L afla cît putem mai bine și să ne schimbăm. Nu se concepe înfruntarea cu Lumea LUI, ci cu entuziasm ne pornim într-o cale nouă. Ne vom da seama de multe greutăți în curs și noutatea ne va mai motiva. Și curiozitatea în curs de împăcare și strunire a pornirilor încă neostoite de o aflare oarecum.
   Concomitent îndreptîndu-ne înspre binele de urmat cît mai mult posibil. Că-i cale încă de urmat și luptă de confruntare cu neputința naturală. Și obișnuința ce-i a doua natură și de regulă mai rea și nedreaptă, ce-ți dă de furcă încă. Nu ți se prea dă timp de prea multă gîndire, ci faptele așteaptă încadrate în termene. Ce le afli din mersul înainte cum poți, nu-i șosea largă și ca-n palmă, ci cum e.
   Noroc și nu e cu spiritul, din EL, că tot EL îL gestionează în viață  cît sîntem. Doar ne închipuim că-L simțim, nu-i așa, spiritul, popular îngerul nostru păzitot. E unul și bun de SUS dat fiecăruia și menține legătura între Tot și trup. Prin gîndire și alte învelișuri informale-energetic, într-un spectru necunoscut omului de rînd.
   Să mai zicem că spiritul ține legătura ce Divinitatea mai mult în copilărie mai abitir. Și-n timp se îndepărtează, de n-o mai cunoaște SUS nimeni și nici de jos nu-i a bine. De nu ne astîmpărăm trupește cu o gîndire ne educată responsabil de părinți. Și alții în cunoașterea corectă, necesară fiecăruia, plătim și la o adică în necunoaștere pălim la moarte în necunoscut. Palidă fața de nedrept.