4285..Oare cît?!.

  Ni se cere mereu riscul maxim ce-l întrezărim, oarecum nu știm mai nimica cam totdeauna și frica îi bună și ea, dar nu-L mulțumește. Mereu, ci și curajul dar nu prostesc, cu toate că de foarte multe ori prea multă minte nu avem în relații dintre noi, în reușite mai cătării. Ci la nimereală, cumințenia vine curînd din urmă ne izbăvește, bine e să fim  de regulă ponderați de felul nostru.
  Cu toate că ni-i tare greu cu răbdarea se trece marea, dar noi nu-L putem egala, nici gînd pe EL, Îndelungrăbdătorul din CER. Am vrea să-L știm cît mai bine, dar nu se lasă dibuit, Creatorul nostru ne știe și ne așteaptă să-L dorim cumsecade între noi toți. Nu așa pe ne gîndite, ci-ntr-o conlucrarea de lungă durată ce-i de înfiripat cumva și ni-i tare anevoie în neantul ăsta de izbeliște lăsați.
  De-I greșim și-i tare la îndemînă pățania ce ne costă și imediat uneori plătim de ne sar capacele și tot nedumeriți rămînem, oare cît?!

4284..Repoziționarea .

  La zidul morții de se poate concepe așa ceva unuia  ce nu-i cîtuși de puțin în deriva mijlocului cu două roți antiderapante. Derivă, mai mult curaj și experiență riscantă de circar, dar ți se asigură condiții altfel mai pașnice și la mintea ta. Rămas mai terestru, pedestru chiar de oferta-i fermă și clară să încerci mișcarea pe acea verticală pornind o dată.
  Fiece-o fi și te încumeți în visarea dată alături de apropiații dați, că altfel e bai mare, însingurat în necunoscuta facere de ceva vreme. Se ține cont și e ceva că-n viața reală nu-i cîtuși de puțin așa, ci cam de o oarecare izbeliște chiar de nu-i chiar așa. Ți se oferă marea cu sarea, așa crezi, dar cine știe ce-i în realitatea ce va fi cu noi și ceilalți, doar EL și CER-ul de ne va învrednici.
  Și pornești mai neconvențional în marșarier deocamdată, ți se zice: cum ți-i felul, în repoziționarea ce va urma.

4283..Respinși la vale plînși.

  Neîmpliniri materiale, sentimentale ori de alte facturi specifice vremurilor trecute ori și prezente. Ne bat obrazul cînd le vine la socoteală-n vise și alte năzbîtii mai acătării și cîte omenești imaginate trăiri epistolare. Cu trimiteri de ascultare tare neînțelese pe deplin, că-I ascunsă calea cu ale LUI și ale noastre neîmpliniri, toate cu dezlegare de SUS.
  Noi constatînd la o adică un traseu al viețuirii cu destule aflări umane mai mult ori mai puțin și omenești bune. De regulă mulțumirea în calea deplinelor aflări e dificilă și ne dăm adevărata valoare doar aflîndu-ne în fața LUI. Simțind doar atunci micimea și irosirea traiului pe vătrai, ce-i o biată fată morgană despletită și ademenitoare de care pe care.
  Că-n fața SA nu facem nici cît o ceapă degerată de nu-I priim a fi cum ne tot dorește și nu știm, respinși ne rostogolim la vale plînși.

4282..Estompa

  Nici nu-I EL cunoscut cum trebuie, e mușamalizată aflarea SA corectă printre oameni, ci minciuna e mult slăvită. De fapt EL așa și vrea, nu-L merităm și încă nu ne-am dat pe deplin seama de ceea ce e necesar a fi în raport de EL, natură și noi înșine. O educație clară și fermă cu adevărat de ne tăgăduit de la un moment ales de SUS aci jos, în continuare dezmeticindu-ne.
  De-a fir-a-păr cu toții nu la grămadă, ci-n concordanță cu cerințe ce acuma nu ne sînt la îndemînă, nu știm multe și-i tare de aflat. Cînd va fi dezlegarea înfăptuită pentru fiecare pe îndelete, de nu vom mai putea mișca ne corespunzător între noi, natură și mai ales știindu-L. Cît mai ferm și clar cine E EL Dumnezeu și nu alte închipuiri false bazaconii ce încă bîntuie omenirea.
  Amintirile toate ale viețuirii trecute, în neregulă, se vor estompa cu vremea luîndu-le locul cele necesare cu adevărat și încă nebănuite.

4281..Încă și azi.

  Nu-i de uitat nici o clipă că nu sîntem destul de educați pentru a conviețui pe Terra, pămînt al înfăptuirii noastre depline. Nu-n lumescul afișat de neputința de a fi oamenii cumsecade cu frică, respect și credință în EL cu adevărat, nu-n minciuni. Fărădelegi și ascunse nelegiuiri pe seama necunoașterii ce-i în față dată de EL spre dumerire încă din vechimea relațiilor.
  Mai acătării oarecum, cînd ne credita mai altfel, dar ne și atenționa că nu-L vom urma, fiindu-ne mai ușoară lumeasca comportare. Și totuși nu L-am crezut și mai dihai nici acuma pe de-a-ntregul, ci defel, înstrăinați pe cheltuiala tuturora îndărăt trăgînd firescul uman dat. Și necunoscut, doar ademenitoarele răutăți, urîțenii și cîte și mai cîte sluțenii ce ne apropie de animalitatea ce nu-i a noastră.
  Niciodată, chiar de pare, îi doar fudula prostie îndărătnică la bine, ci-n virtutea neputințelor de cînd lumea încă și azi.

4280..Încă uitat.

  Amintirile neîmplinirilor din viață ne tot scormonesc în timp și spațiul trăirilor cu vremea lăsîndu-ne loc de reflexii. Să ne convocăm ființa și mintea la contribuție s-o punem în adevăratul sens dat, de îmbunătățire a noastră. Și nu de înstrăinare a firescului uman cu adevărat în slujba binelui, utilului și chiar a frumosului, dar cu tot cu EL și noi.
  Nu-n delăsare și urmînd ademenitoare înfăptuiri ce lumescul fără căpătîi îi tot capabil de cînd lumea alungîndu-ne. Din preajma SA pe coclaurile necunoașterii adevărate a menirii date omului să-I fim cum trebuie, nu-n nelegiuiri și nedreptăți. Ci-n firescul care poate needucați nu-l știm, să ne dezmeticim cu luare aminte și ne tăgăduind omenia dată niciodată.
  Să ne regăsim cadența corectă între oameni, natură și mai ales cu EL și noi împreună, în normalul încă uitat.

4279..Pretindem că trăim?!

  EL ne dă ocazia de a fi oameni de omenie ori pe acolo oarecum și-n alte cîte posturi nedrepte, jucînd periculos pe muchie de cuțit. Viața la nimereală ne luînd-o-n serios defel și plata-i pe măsură, lăsîndu-ne din mîna SA de buieci ne ținînd la odorul dat. Nici EL nu-I interesat de așa făpturi neroade, scăpate-n voie de nevoia neputinței de a fi oamenii ce ar trebui și nu catadicsim defel.
  Ni-s la alegere căile date viețuirii cumsecade, ori puzderia de trăncăneli nesimțite pe socoteala LUI într-o existență derizorie. Fudulă de nu mai încăpem în ea, de dăm pe afară, în rîsu-plînsu lumii neputincioase și necugetată, ci mai degrabă deocheată. Din lipsa îndreptării firești cu EL alăturea, nu-n fărădelegile neisprăvite ce ni le tot croim într-o trăinicie neghioabă.
  Inconștienți mai pretindem că trăim?! Nu  ne învrednicim și pace să ne dezmeticim a fi oamenii ce trebuie cu cap să fim, între noi cu EL și oriunde.