1750.Ne facem că nu pricepem, că putem fi ca ei

   Ne sînt adresate atenționări cînd îL interesează îndreparea de care nu dăm dovadă. Și atenționările îs un fel de trageri de mînecă, expunîndu-ne necazurile altora. Să tragem concluzia că de nu ne revizuim felul de a fi, ca ei ajungem. Nu că ne bucurăm că nu sîntem noi aceea în desnădejde, că-s părăsiți de EL. Și ne facem că nu pricepem, că oricînd putem fi ca ei.
   Depinzînd de noi în întregime de ne îndreptăm, ori ba și părăsiți vom putea fi oricînd. În desnădejdea crudă cu viața noastră și poate și a apropiaților. Ce unii suferă pentru ei, dar unii și-n vederea atenționării altora, ori și, și. Numai EL știe și noi unii de ne putem învrednici de asemenea demersuri. Însemnînd că-L știm oarecum și putem avea rezultate în îndreptarea cerută și mai departe.
   Să ne zbîim de pomană la dezastrele altora, ne facem un deserviciu. ÎL supărăm că îndreptați nu sîntem. Și nici nu învățăm nimic din acestea, ci ne va părăsi și vom cunoaște pe pielea noastră suferința. Și poate tot degeaba că minte nu avem și nici învățătură de bine nu primim.
   Refractari la tot ce-i îndreptare și cunoașterea adevărului SĂU, pînă nu mai putem. Și-ntr-un tîrziu se poate ca unii să primească informații utile celor vii, ce vor rămîne aci. Și de va fi careva demn și înțelept pe deplin, înțelegînd nevoile noastre în raport cu EL. Urmîndu-le rezolvarea cum pot cum nu pot și e ceva în schimbarea ce se prefigurează.