Da e o bucurie, o mirare, o ceva neașteptat de minunat să-ți dea Domnul semne. Să te cheme cumva, și tu chiar de nu te învrednicești atunci, să zic nu de emoție. Dar sincer să nu-I faci față, într-un fel nevrednic, dar ulterior dezmeticit. Cît e în putința ta, încă destul de nedrept și cîte și mai cîte tare. Te cauți a schimba cum poți cum nu poți, te mai ajută sigur și EL, văzînd voință și altele.
În altă ordine de idei, frica de moarte e dată în lume de EL, că omul e fără EL. Și trebuie atenționat cumva, să-și revie să se îndrepte între oameni și să-L afle corect. Deci nu de florile mărului, e teama de plecarea dintre vii, prea grăbită. Care sigur nu-i normală, ci trebuie să ne împlinim menirea de oameni pe Pămînt. Cu familie cu frica LUI Dumnezeu Adevărat și cumsecade în societate cu ale noastre.
Îndatoriri să ne mulțumească că mai avem viață, să o aflăm cum trebuie fiecăruia. După pricepere și numai astfel, mulțumiți de existență, s-o părăsim, cînd va fi sorocul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu