marți, 25 decembrie 2012

2612.Și atunci se pot petrece multe mari și mărunte

  Enigme și enigmă e viața nostră toată, în așa Pămînt și Univers, ca și EL și mai și. Că nu merităm, asta-i condiția, să ne vedem de îndreptarea între oameni și să-L știm cît mai bine posibil. Cu dorință sinceră în fața LUI și atunci se pot petrece multe mari și mărunte. Că toate-s după cum vrea EL și noi să fim răbdători, că și EL ne așteaptă, de nu știm noi cîtă vreme.
  Că toate-s legate și nimic întîmplător, ci totul organizat după legi universale CER-ului. Și noi căutăm prin văgăuna nedreptății, năclăiți rău de tot să vedem lumina. Dar nu știm calea și ne tot îndepărtăm de ea, se zărește cîte ceva și nu e ce trebuie. Ci amăgire hîdă, trufașă ce ne duce în eroare de mult tare și acuma chiar. Nu-i ușoară revenirea după atîta nelegiuire între oameni, dar să căutăm calea cu interes.
  Vorbe și iar vorbe, dar eu vă zic și din propria experiență cîte ceva, să nu plictisesc oarecum. Că tot mai reamintesc de mine și relațiile mele cu EL și prin ricoșeu și cu oameni ca voi și alții știuți. Că-s și eu știut pe aicea, oarecum, nu prea am dezlegare, e ceva încă în lucru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu