duminică, 9 decembrie 2012

2532.Drum cam hîrtopos și unde ceilalți nu ne ajută

  Tot în același context, în 1968, ne-am găsit mai cu moț, dar binele făcut. Nu ne-am băgat în borșul nedrept al rușilor cu acoliții lor de pretutindeni. Chiar de era un alt  dictator la cîrma țării, Nicolae Ceaușescu, ne-am văzut de drum. Un drum cam hîrtopos și pe unde ceilalți nu ne ajută ci ne înghesuie la greu. Urcîndu-ni-se în cîrcă să-i cărăm și pe ei, nedrepții lumii, că și pe la noi apar neisprăviții.
  Lumea-i în derută, nedreaptă și fără EL, condusă de nelegiuire în fața SA și a nostră. Din rău în mai rău, așa ne vrea EL, doar ne vom dezmetici la vremea ce ne-o vrea EL nouă. Că fără EL în spiritualitate și între noi cumsecade toți, nu-i încotro și nu se văd încă semne bune. Se vede că nu-i vremea și EL mai îndură, ori îs altele ce nu se cunosc defel.
  Că mai sînt căderi și ridicări în timp dar să ne vedem de ale noastre cu răbdare. Că vom fi apreciați nu după înjosirile firești la un moment dat, ci după reușitele. Ce ne vor înălța și ne-au înălțat de sîntem încă. Că nu se încurcă EL cu neputincioșii fără speranță de mai bine și util LUI și nouă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu