sâmbătă, 8 decembrie 2012

2529.Atunci pe loc ne-o osîndit și o vreme de aștepare

  Nedreptatea religioasă tot continuă în necredința ei în fața LUI, de cînd o fost acum 77 de ani. De ce nu s-o îndreptat cu totul spre EL, schimbînd macazul de la stră-mortul, necuratul isus. Inexistentul atunci, acum 77 de ani, ci doar EL, Unicul din CER, care văzînd că nu-I vom urma dorințele. Atunci pe loc ne-o osîndit și cum e și firesc o urmat o vreme de așteptare.
  Ne puteam trage imediat pe seamă, că-I greșeam și ne puteam îndrepta, dar de unde, am continuat ca și cînd nu s-o petrecut nimica, cu mici excepții. Tot nedreptatea continua cu ce știa, neputințe de bine și ne-credință adevărată. Ci minciună și restul tot tacîmul neroziei, astfel că o urmat nestingherit prăpădul mondial.
  Nici acuma după așa lecții și cîte altele trecute și în curs, le simțim, minte nu ne vine. Nu dorim decît bătaie și iar bătaie cît mai dureroasă și tot nu cred că ne va fi dezmeticirea posibilă. Îndărătnici și blocați în prostie și neputința de a pricepe mesajul SĂU de atunci și acum încă în vigoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu