Buna dispoziţie

   Pentru a nu tensiona atmosfera în mediul fregventat, e bine să fim cît mai dispuşi în bine şi la bine, să căutăm să ne ascundem de nu putem să ne prefacem măcar că ne e bine, obtimismul naşte bună dispoziţie, colaborare, întrajutorate, corectitudine, dreptate, adevăr, concesii  înspre bine, bun-simţ.
   Deci să ne minţim apropiaţii şi chiar pe noi în exprimarea exterioară, să arătăm bine, chiar de sîntem poate îngrijoraţi, preocupaţi de ceva greu realizabil, da e ceva greu de înfăptuit de vrei să nu afectezi bunul mers al relaţiilor interuname, şi de eşti şi o rotiţă vizibilă în angrenajul social, familiar, cu atît mai inportant e rolul, şi poate şi greu dar nu ai încotro.
   Cam cu toate pînzele sus chiar de eşti pe geantă, e spre binele general, nu al tău imediat în special, iar de toţi se simt bine în final şi problematica ta va fi încununată de succesul scontat, e bine să nu înclinăm nici un moment balanţa atmosferei sociale spre rău, ci numai spre bine orice ar fi.
    "Chiar dacă nu sîntem bine dispuşi într-o bună zi, să ne  facem că sîntem"(Nicolae Steinhardt), e şi o observaţie de făcut aici, să nu exagerăm în veselie, şi bună dispoziţie deşănţată, aiurea-n tranvai, că stricăm ce atît de greu se construieşte buna-dispoziţie generală echilibrată în mediul nostru firesc, şi să căutăm să o menţinem mai permanent cît mai mult, pentru a ne merge bine, cum vrea şi EL .

Super curajul

    Tot la curaj dar pe altă tonalitate mai tranşantă, mai ori ori în care intră în discuţie libertatea pentru unii echivalentă cu viaţa, existenţa, totul şi curajul sacrificiului suprem pentru un ţel, pentru o formă de existenţă periclitată de nedreptatea ce domneşte în lumea oamenilor, dar toate pe fondul nerespectării LUI, şi a ce ignoră popoarele lumii, datoria faţă de EL, aproape  în totalitate de cînd existăm pe planeta SA .
    Brice Parain : "Dacă vrei să fii liber trebuie să plăteşti ; dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte", aşa te raportezi la viaţă la existenţă cam fără EL, de capul tău ca un bezmetic revoltat de o nedreptate oarecare, ori , şi aici e problema mea şi celor ce-L simt, ştiu şi-L urmează ; simţindu-L lîngă mine, greutăţi în viaţă, în existenţă nu ai, nu ai cum să ai, e cred foarte greu să înţelegeţi ceva ce nu simţiţi pe propria piele, eu am mai publicat şi pe forum şi am fost luat în balon de nedrepţi, şi i-am părăsit, e altă abordare a vieţii, a existenţei în familie, societate aşa cum e azi la noi nedreaptă poate mai nedreaptă ca oriunde-n lume, dar asta e altă pălărie.
    Da, totul se rezumă în existenţa noastră la relaţia cu EL, şi ne cam dă viaţa falsa impresie că  putem  răzbate fără EL, şi plătim de cînd ne ştim şi-n prezent la fel, şi EL rabdă cît poate şi ne aşteaptă să ne trezim cumva, pentru a-L ajuta la edificarea în alţi parametri ai lumii acesteia încă nedrepte, şi nerecunoscătoare faţă de EL.
    Se poate spune că sîntem naivi încă necopţi la minte, dar "naivitatea le şade foarte bine copiilor, dar nu le şade bine bătrînilor (numai că nu au harul sugarilor)" (Leon Daudet), numai pe bază de morală, iar copii nu-s încă deprinşi cu morala, în schimb maturii trebuie să o respecte ca respiraţia aerului, involuntar, să o aibă-n sînge, ori altfel discuţia nu-şi are rostul, trebuie să te-ndrepţi urgent, nici nu se pune problema să-L respecţi, eşti încă-n grădiniţa existenţei, mai învaţă cu fermitate şi rîvnă altfel pierzi totul.

Curajul

   Curajul, tot la curaj ajungem orice am face, de el ne legăm speranţele, visele, viaţa, existenţa, familia, trăirea, realizarea, rodirea cum o doreşte EL pentru fiecare dintre noi, uneori nici nu ne dăm seama că fără curaj nu reuşim mai nimic în viaţă, şi existăm  şterşi spiritual, neimpotanţi cum nu ne vrea EL, ci pentru că-I semănăm, ne vrea demni, curajoşi respectîndu-ne menirea dată de EL,  nouă în lume.
   Nu sîntem oricine, neînsemnaţi în lumea creată de EL, ci contăm în faţa LUI, şi nici nu ne dăm seama, nu sîntem conştienţi de importanţa ce ne-o acordă EL, ca o creaţie a Sa, unică în felul nostru, cam dificili în a ne înţelege cu EL, cum doreşte EL.
   Răzbim în viaţă cu curaj uneori, dar în privinţa LUI nu prea ne preocupă să răzbatem cu curaj aflîndu-L cum ar trebui fiindu-ne Creatorul Suprem, ci acum nu de mult timp am dat buna pe nebuna, am abandonat corecta răzbire pe făţarnica descurcăreală, şmechereală, prosteală, şi ce-i mai grav şi nu avem scuze defel şi-n faţa SA ne cam prezentăm aşijderea, să ne fie ruşine, lume nedreaptă, nerecunoscătoare ce sîntem, mai ales voi că în privinţa mea eu îL ştiu şi-L urmez.
    Să revin la oile noastre, "în lipsa curajului celelalte virtuţi dispar"(Nicolae Steinhardt), curajul e emblema fiinţei umane ca şi încrederea în general, a vieţuirii, a existenţei ca om de la Dumnezeu Creatorul tuturor, nu oricum, după chipul şi asemănarea Sa, deci cu Divinitatea Supremă, e ceva!
    E bine de ştiut şi a nu te lăsa în lupta pentru respectarea LUI, cu toate nedreptăţile, că "degeaba avem însuşiri frumoase, mari calităţi, dacă ne lipseşte curajul totul se pierde, e virtutea absolut esenţială, în lipsa căreia totul se pierde(Nicolae Steinhardt), cu o esenţă mai tare, credinţa, e virtutea primă. Credinţa cu curajul e diamantul ce purifică instantaneu orice în lumea umană.
  

Urma scapă turma

    Se-ntîmplă în viaţă şi căderi, şi urîţenii, şi chiar rele mai ales la tinereţe, dar dacă ulterior îţi tragi pe seamă, şi regreţi, cauţi să te îndrepţi, şi chiar să mai îndrepţi ce se mai poate, cum se mai poate, de se mai poate, obţii realizări bune, năzuieşti spre bine şi frumos, corect, adevărat  în gînduri, vorbe şi mai ales cu fapte lăudabile în bine, îs acţiuni demne de luat în seamă şi categorisit corespunzător acelor vîrfuri corecte.
    De regulă între oameni bunele nu se pune, ci numai relele îs ţinute mult minte, şi uneori dospesc, se umflă şi fac pui, mai ceva ca iniţialele veşti rele, e bine să le mai uităm că ne fac numai rău ţinerile de minte răutăţi, da , e drept, au fost făcute mai demult, dar şi EL iartă, ar trebui uitate şi să ne liniştim, şi de s-a îndreptat insul în bine, asta-i de ţinut minte şi mai ales de făcut şi noi tot numai bine.
   Nu umbrele vechi ce nu mai fac rău la nimeni ci faptele înălţătoare se pun şi trebuie să ne scoată din griul, cenuşiul vieţii asteia lumeşti aşa de şterse spiritual şi dezlînate şi să ne dea adevărata valuare a insului devenit om adevărat demn de urmat, nu oricum ci la locul cuvenit după gîndurile, vorbele şi faptele sale.
   Feodor Mihailovici Dostoievski : "Oricare dintre noi a cunoscut în cursul vieţii lui momente de slăbiciune, de cedare, de abjecţie, dar totuşi, nu după asemenea momente trebuie să fim judecaţi, ci după momentele în care am fost în stare să ne înălţăm la o potenţă spirituală ridicată".

Urmîndu-L

   Prin existenţa cotidiană în viaţa pe pămînt ne obţinem mult visata acceptare a noastră de către EL, în a ne înălţa spiritual la ce  doreşte EL de la noi, prin gînduri, vorbe şi fapte ce ne stau la îndemînă în societate, familie, ori sinele fiecăruia şi trebuie să-I demonstrăm, mai anevoie, alteori mai uşor, depinde de fiecare în ce stagiu se află în relaţiile cu EL.
   Şi de moştenirea lăsată de înaintaşii săi de sînge, mai dificil ori căutînd înlesniri în căile ce ţi-s la dispoziţie, ori iei pieptiş îndreptarea orice ar fi, EL nu te lasă de izbelişte, de-L afli cumva, trebuie să-L urmezi cum te taie capul, uneori afli mai lesne unele cerinţe alteori mai greu, în final trebuie să-i fii cum vrea EL, "trebuie să mergem la cer călcînd pe pămînt"(Victor Hugo).

Munca

   Din convingere, rutină, obişnuinţă prin muncă neîncetată ralizezi, construieşti, edifici chiar şi fără să-ţi faci planuri, proiecte, năzuinţe, speranţe, prin muncă şi iar muncă concentrat pe făptuirea micilor realizări, ce-s la îndemîna preocupărilor cotidiene, obişnuite, fireşti, zilnice, neînsemnate dar pe ansamblu în final opera ai completato continuu şi poate fi măreaţă şi fără să-ţi fi făcut cine ştie ce gînduri.
   Deci munca preocupantă continuu te scoate la limanul nesperat, nu degeaba e zicala : ochii sperie şi mîinile bucură. Se poate uneori să nu-ţi realizezi vrerea niciodată, dar trebuie să nu te laşi niciodată, ăsta-i scopul , pentru care EL ne-a creeat, să ne vedem de ale noastre fără prea multe complicaţii şi gînduri năstruşnice, "nu e nevoie să speri ca să întreprinzi şi nu este nevoie să reuşeşti ca să perseverezi"(Wilhelm de Orania).
   Să nu te laşi înfrînt de unele nereuşite, să  munceşti, să  te întrebuinţezi fără rabat de la firescul tău normal, să nu dai înapoi, să nu şovîi, neclintit spre făuritea datoriei neîntrerupte a ta, chiar de se zice că eşti prea mic pentru un război aşa mare, cu metode noi, cu îndrăzneală neîntreruptă, căutînd noi perfecţionate metode în căile de urmat în izbînda ta, să lupţi şi iar să lupţi ăstai ţelul vieţii pe pămînt.
   Chiar de tu simţi uneori că te lasă puterile, ori eşti dezorientat, descurajat, terminat cumva, roagă-L pe EL să te sprijine  în drumul tău neintrerupt spre scopul vieţii tale, pe care EL îl ştie, şi tu-l cauţi prin preocupări, gînduri, muncind cum te taie capul.

Sinceritatea

    Sinceritatea e bună, şi corectă, binefăcătoare, adevărată, dreaptă numai la cei ce-s morali, înfrînaţi, educaţi adevărat nu de mîntuială, care-s nişte animale în porniri sincere dăunătoare societăţii şi lor însusi, "în morală se cade să nu predomine sinceritatea, ci respectul pentru regula morală"(Nicolae Steinhardt).
    Şi credinţa în general bine înţeleasă însuşită corect, dă dreptul omului să fie sincer în acţiuni, vorbe şi gînduri ce nu-s în pericol de a destabiliza  buna-cuviinţă, întrajutorarea, convieţuirea paşnică în libertate şi democraţie adevărată.