1743.Bucuria pe față molipsindu-i pe cîți or putea fi

   Nu trebuie să ne ferim în bucuriile noastre, ci-n văzul lumii de ne ține cureaua. Și de putem să-i facem părtași și pe alții să se bucure cu noi odată. Înmulțindu-ni-se bucuria ca la noi la românii, ne zgîrciți și pe față, molipsindu-i pe cîți or putea fi.
   Cu toate că nu se specifică în VT(Vechiul Testament) în mod explicit știm că EL Creatorul ține la noi. Că-I Responsabil de noi vii și are un fel de a ne iubi ca orice Părinte Ceresc. Că noi nu prea știm cum E, doar constatăm în timp, de acuma în continuare, ne vom edifica. Mai mult că ne va însoți de mai aproape și-L vom afla cum E.
   Pînă atuncea să ne edificăm în bine și să ne facem viața mai ușoară. Ne supărîndu-L defel, ci eventual contribuind la o îndrepare ce ne-o cere și aflînd-o ne vom împlini. Spre binele nostru și al familiei, ce poate nu-i implicată încă și poate nici nu trebuie.
   Că-i uneori mai ușor de luptat singur cu sinele și nedreptățile fără alte dandanale. Ce apar de regulă de nu te știi a feri de nedreptatea încă în expansiune, ori ba? Nu știu, numai EL știe.
   Să ținem mai întîi la oameni și apoi la legile omenirii, ce-s schimbătoare. Dar omul e un reper demn de cunoscut și în conlucrare se pot face multe cu folos. Și mai ales de ești într-o societate cu atît mai mult de ținut la ea omenește. În fața schimbătoarelor demersuri, cu interese ce nu totdeauna-s corecte și utile vieții.