Avem atîtea lucruri importante de aflat şi timpul e aşa scurt şi nerăbdători în aflarea ţinută în loc de nedrepţi. Claritatea ne va lămuri de care parte-i adevărul ce va schimba lumea. Un pact de negresiune în căutarea necesară cunoaşterii corecte, se simte a exista. Ne plictisiţi să fim, pentru a-L mulţumi puţin măcar, pînă ne vom învăţa cum trebuie a fi.
Încă desnădejdia celor părăsiţi în suferinţe roditoare înspre ceea ce ne trebuie a şti, se poartă în lumea nedreaptă încă. Încă-i de lucru înspre îndreptarea şi cei care nu-s conştienţi, înrăiţi şi nepăsători în urîţenii aflaţi, să-i începem a schimba. Nu cu politeţe gravă ci cu asprimea dreptăţii ce n-o ştiam de mult tare. Deci nu ne vom ascunde ca struţul, ci vom îndrepta, silind nedreptatea să-şi revină la ceea ce trebuie.
Nedrepţii înfrînţi de viaţă, ne ştiindu-L şi imorali, n-au şanse în finalul existenţei. Ce-i dă peste cap împingîndu-i în derizoriul meritat de nerebnici. Li s-au dat nenumărate ocazii de îndrepare, dar nu le-au ştiut a urma corect, şi-acum plătesc.
Relizările tale bune ţi-s sfinte, să nu-ţi baţi joc de ele niciodată, ci de orice altceva, inclusiv de tine. Să ne învrednicim totdeuna de auto depăşire noastră înspre bine şi util, ştiindu-L. Dezmăţul şi nedreptatea nu-s de tolerat fiinţei tale ci doar autocontrolul înspre îndreptarea firească ţie. Să ne purtăm rezistînd onorabil contra atacurilor nedreptăţii şi celorlante asemenea nelegiuiri. Chiar şi nesimţit în faţa lor să fim şi-i bine de rezistat.
Să ne comportăm într-o anumită reciprocă rodire şi ridicare, înălţare, prin comuniune bună şi adevărată cu cei cumsecade. Curajul de ne lipseşte totul e degeaba, calităţi cîte vrei îs de prisos fără implicare deosebiră, voinţă şi altele asemenea. Să participăm doar prin efort susţinut se cade, altfel e aiurea şi putem rata îndreptarea dorită.
Să ne dorim cu ardoare ce-i corect şi să nu şovăim, participînd cu suflet la ce-i demn în îndreptarea cerută. Debarasîndu-ne de toate cîte ne încurcă şi-i pierdere de timp. Numai victoria e obligatorie şi orice încercare de dezvinovăţire în caz de eşec e nulă şi neavenită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu