1294. Interdependenţă

   Într-adevăt EL, Divinitatea ne-o creeat în timp şi mai avem paşi de făcut pînă la definitivarea noatră programată de SUS încă de la începuturi, hăhă demult tare. Şi El are aşteptări de la noi zburdalnicii şi deochiaţii, neascultătorii şi mai cum sîntem de-I silit uneori şi nu de puţine ori să-şi ia mîna de pe noi şi s-o-ncurcăm amarnic.
   De ne gîndim că are două feţe, una bună şi una rea tot EL, Creatorul, o fi nu ştiu exact, El da ştie cum de omenire a ajuns la  aşa o  năzbîtie de concluzie. O fi ca-n cazul unui părinte care mai uită la o adică de bine şi ia cureaua şi-şi încinge odraslele prea obraznice, se zice că da, cam aşa, bine!
   Uneori cînd fiind pedepsiţi ne pierdem minţile, ni le ia EL că i-am greşit, şi colaborăm mai abitir pentru suferinţa noastră ce-o îndurăm, inexplicabilă pierdere de spirit de auto conservare!
   Pentru recuperarea unor rătăciţi dintr-ai-LUI în timp EL făcea tot posibilul şi face şi acuma cred, dar încă rezultate nu-s, pe măsura aşteptărilor.
   Şi nedrepţii creştini văzînd mulţimea de necredincioşi îi doresc puhoi de-ar fi posibil, dar nu reuşesc să-i urnească. Îs nedrepţi şi jalnici şi le lipsesc argumentele, exemplul lor ca şi ei pedepsiţi ca şi oricare, fiind păcătoşi în faţa SA, nu-i pot convinge decît pe nedrepţi la vreo tărăşenie cu ei ori pe disperaţi inconştienţi şi gură cască.
   Existenţa LUI e de mult o întrebare fără un răspuns clar, ci-o scăldăm şi nici EL ştiindu-ne încă necopţi nu ni s-o adresat prea direct ci-n cît şi mai cîte feluri mai ferite oarecum. Mai mult bate şaua să ne pricepem cîte ceva acolo cam greu de priceput mai ales Spiritualitatea SA din care EL nu ne prea dă voie să-L ştim, şi cu asta basta.
   Totul e programare şi cunoaştere a unui parcurs bine închegat cu multe tare multe necunoscute şi le aproximăm mai şi aflăm cîte ceva ce ne dă EL voie şi ne încăpăţinăm să nu recunoaştem existenţa SA peste tot. Nu ne prea cade bine conlucrarea spiritului cu umanul, corpurile suprapuse în coexistenţă strînsă şi interdepedenţă desăvîrşită. Ce omul nu-l înţelege deocamdată şi nici EL nu se omoară să ne ajute.