2304. Ale ei coclauri mereu curate, cu noi nu-i merge

  Că naturii nu-i întindem o mînă, cu toate că ea-i pentru noi mama cea de toate zilele. Ci o gonim, golind-o de conținutul ei util, bun și frumos, izbind noi urîțenia și răutatea. De ale ei coclauri mereu curate, pînă aici i-o fost, cu noi nu-i mai merge mult. Doar că EL, I-o dat voie să ne zgîlțîie de ne sar dinții și oarecum mai ne vedem de drum.
  Iar unii mai în necunoștință de calea SA, caută natura să-I ia locul, oarecum. Deplasînd firescul ei neprihănit, ori așa zărit, din zări străine, aici în calea rea. Doar se va întrăma, cumva și societatea de mediu înconjurător, știind de EL, mult mai ușor. E o nouă intreprindere în spiritualitatea SA, mai neconformistă cumva, cred totuși.
  Că ne îndepărtăm de EL, dar apropierea de natură nu-i rea, în sine ne apărăm și de noi înșine, oarecum. Că porniri distrugătoare avem mai demult, cu avîntul tehnologic și industrializarea asta. Ce nu prea ține cont de respectul față de mediu și regulile sale. Dezechilibrînd planeta, vremea, noi și continuarea vieții în bareme date de SUS.