sâmbătă, 24 noiembrie 2012

2426.Din copilărie am simțit „atenția SA”, nu plăcută

  Pe cei ce-i caută să-i atragă către EL, din timp le plănuiește fiecare detaliu. Și doar, doar le va atrage atenția asupra SA, oarecum aflîndu-L, dar de regulă e greu. Vă zic din propria experiență, încă din copilărie am simțit „atenția SA”. Nu prea plăcută mie, vă zic și de ce mai tîrziu, altoindu-mă din cînd în cînd, eu nu am priceput decît tîrziu. Dar nici apropiații și unii cu credință, nu au zis nimica, astfel tot singur am aflat.
  Iertare celor în greșeală ție și chiar pe tine să te ierți cînd mai greșești, e de dorit. Că și EL ne iartă multe și mărunte, dar cu cît îI ești mai aproape se strînge. Desaga SA și picură mai rar ietările, îL știi deja, ești în horă cu EL. Și joci de acum cum trebuie mai altfel în fața SA, ai progresat și trebuie maturizare. Nu tot nedrept și neputincios, cu tendințe de a da înapoi, nu mai merge îndărăt nimica.
  Știind că nu mereu răi sînt și dezghețați la minte, ci dau mereu în gropi, că nu-L știu. Făcîndu-și lor însăși rău, că EL, iartă, dar de vede reaua-voință, schimbă foia. Și-i vai și amar, și ar da orice să nu mai fie sub necazuri, dar mintea nu le vine. Să-L știe corect, rugîndu-L de iertare și să caute a se îndrepta chiar din cel moment de dezmeticire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu