Prezența SA nu ne anihilează ci ne dă aripi, de știm a folosi binefacerile SALE. Cunoscîndu-ne calea de urmat, deja avînd așa gîndire și spirit din partea LUI. Nu ne-ar fi de loc greu să progresăm înspre ceea ce trebuie, ascultîndu-L cum se cuvine. Dar e de înfiripat o legătură ca lumea, între noi și EL, nu nedreptele astea religii.
Ce-s stat în stat, ori se amestecă în stat, cu nerușinare nedreptățind societatea. Îndepărtînd-o și mai tare de EL, cu ambiții necurate, ce doar spre vii ar trebui îndrumate. Să lăsăm lumea morților în pace, că EL E al viilor Reprezentant al CER-ului. Pentru noi Singurul, Unicul pentru pămîntenii SĂI. Purtînd un dialog continuu și sigur, nu I-am mai greși în continuare.
Și adio părăsiri și necazuri, ori suferințe de nici un fel pe Pămînt. Ci o viață împlinită, mulțumitoare pentru toți, cunoscînd și alte teme. Ce acuma nu ne sînt permise, de vreme ce nu-I sîntem pe plac, fiindu-I dator. Vrem nu vrem, EL tot își va duce planurile la îndeplinire în timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu