2876.Părăsiți nu ne găsim voia ci nevoia

   Banalitate și seriozitatea se găsesc în existența noastră comună oarecum dezamăgiți.  Că nu sîntem la înălțimea spiritului, ce ni se par amețitoare porniri nu mereu susținute. De lăuntrul nostru firesc omenesc și pămîntean, neconcesiv cu nedreptatea. Și urmîndu-L căutînd-L cît ni-I în cale, cu treburi ce ne depășesc, ori noi pe ele.
  Că nu ni-i permis a ne face de cap, ci urmînd firescul uman, de vrem ori nu. Că-n timp ne-am înstrăinat de dreptate, bun-simț și bine, îmbrățișînd nedreptatea. Cu toate ale ei fărădelegi și celelalte consecințe ce ni-s străine în sinea noastră. Dar needucați cum trebuie și lumescul aburit de dezordini și fărădelege, ne-o urnit din cale.
  Acum plătim cu toții cei în greșeli firești nedreptei lumii, nota de plată e completă. Nu ne-o uitat defel cum am ajuns de rîsu-plînsu. Părăsiți nu ne găsim voia ci nevoia.

2875.Nu o forțare la timpul împlinit, ci nerăbdători

  Neorînduiala și răul se opun trăiniciei în relațiile statornicite să dăinuie. Relații de bine, frumos și utilul necesar vieții, creației continuu înspre înfăptuiri demne. Omenești, cum trebuie ca să înțelegem ceva din viață, nu derutată de cîte netrebnicii. Nedreptăți ce ne încearcă de ținem la îndreptarea cerută SUS, ori nu. Și care nu se pot duce de la noi cu așa neputință împămîntenită de veacuri multe.
  Nu-i de-a Pămîntului nevoie, ci așa-i vremea de trecut și prin astfel de necazuri. Om răzbate noi și prin astea și-L vom afla cum trebuie și alte vremi om afla. Mai ca lumea cum ar fi normal și acuma să le trăim, dar nu ne putem debarasa. De nedreptatea ce I se face LUI și nouă și în părăsiri o ducem greu. Cu toții neaflînd calea corectă, nici de SUS nu se înghesuie să ne forțeze încă o vreme.
  Chiar nu cred că va fi o forțare la timpul împlinit, ci mai degrabă nerăbdarea noastră. După aflarea deschiderii spre noua cale, ce-i veche de cînd lumea. Da tare îndărătnici și nerecunoscători dovedindu-ne atîta vreme, am deraiat de la EL.

2874.Important să pricepem toți fără excepții

  Că trebuie să ne supunem ordinii dictate de SUS, cu privire la îndreptarea între noi oamenii. E lucru de priceput, că nu-s termene precise ci o vreme ce va veni cînd va fi hotărîtă de EL. De asemenea cunoașterea LUI, nu-i limitată de timp, ne vom învrednici, tot așa cînd va dori EL. Cum va face acesta tot așa vom afla la vreme aceea, nu-i bătută în cuie nici o posibilitate.
  Vom trăi și vom vedea, important să pricepem toți fără excepții ce trebuie de făcut atunci. Nu că-i o limită,  vom fi consultați oarecum fiind încunoștințați de ce va fi cu noi din timp. Să ne putem adapta, oarecum vom progresa înspre ceea ce trebuie făcut atunci. Important e să ne ținem de îndreptarea cerută insistent de CER. Moralizarea între oameni și-n natură, binele mereu și fără rele și urîte vorbe și fapte.
  Despre EL să ne informăm corect Cine E, și să nu-L mai facem gelos, că plătim. Destul o suportat și nu se mai poate așa continua nerecunoștința în fața LUI. Ci încredințarea corectă cît poate fiecare, vom afla.

2873.Alte coordonate ale vieții, mai apropiat de animale

   Că EL E mai îngăduitor cu noi decît cu EL Însuși, îndreptarea în CER e Sfîntă, aici e mai domoală. Ne mai rabdă și încă multe tare, nu ni le vrea a vedea, se face că nu vede, nu aude. Cu toate că-I peste tot prezent și înștiințat de tot ce mișcă ori nu de pe Pămînt. Și-n privința noastră E tare grijuliu, ne vrea creația SA cît mai corectă, dar cu duhul blîndeții mai mult.
  S-ar zice că nu prea, că-I amarnic cînd ne părăsește și intrăm la necazuri, nu ne mai apără. De cele mai crîncene nevoi ce ne distrug cînd e hotărîrea de a ne lichida. Pe cei sortiți nu-i chip de scăpare, pier, aprigă e totuși, nu? O fi, dar niciodată nu va fi cum e zicerea aceea strîmbă, cum în CER așa și pe Pămînt. Că nu-i potrivire Acolo EL e în Lumea LUI și aici pe Pămînt între oameni e diferit total.
  Acolo-i cu spiritualitatea la mare cinste și numai cu ea se află totul. Aici nici vorbă, trăim în alte coordonate ale vieții, mai apropiat de animalele naturii. Dar avem gîndire și spirit Divin, ce ne diferențiază total, dar încă se va mai vedea ce va urma.

2872.Dar trage la șale de nu te încingi bine

  Că ne vine uneori așa din senin să ne facem de cap, să răsturnăm ce-i așezat. Orînduirea s-o zburătăcim, răului și urîtului să le dăm niscaiva bobîrnace să se îndrepte. Ori de nu că-i lucru greu și șugubăț îndreptării, nu oricui potrivindu-i-se curățenia. Uni-s murdari din cale afară, că mai bine faci alții, că nu știi cum, e de aflat ieșirea din dilemă.
  Repornit viața unora de la zero, că nu-i cum?! Se practică dezmeticirea totală, parcă ești de pe altă lume, cu fundu-n sus, te trezești. Și vrei să atingi pămîntul și doar cerul ți-i la îndemînă și tavanele de te primește careva în casă. Umbli printre stele, nori și altele ca ele, cu avioanele te mai vezi și se miră că nu zbori. Ci mergi, pășești cîteva lungimi deodată, ești aerian, nu de pe aici.
  Ci pe acolo pe la înălțimi ne viciate, ori încă prea vînturate de așa curenți înalți. Curați de nu se văd bine de jos, or fi invizibili, dar trag la șele de nu te încingi bine. Cu hățurile lumii să nu te ia vîntul de tot, neica nimeni, cu gînduri de îndreptarea cui?! Nu se prea aude aicea jos.

2871.Că-i greu, ce-i ușor în lume și-n viața asta ?

  Ne dă viața ocazii de a ne cunoaște nu numai pe noi, ci și pe alții de lîngă noi. Nu tocmai cît am vrea, dar totuși destul, decît nimica și din auzite, e mai bine contactul direct. Întrepătrunderea cu consecințe de apropiere și aflare a vieții cum e de diferită. La unii și la alții, supusă acelorași legi de SUS, dar cam inconștienți de EL și noi.
  Cum ar trebui să fim între noi și cu EL măcar în principii adevărate, convenite de comun acord. De se poate zice așa, că-i greu și dificil de înaintat pe bîjbîite căutînd viața și legătura cu EL. Necunoscută cum ar trebui prin lume, încă deșîrată de nedreptate, să nu se priceapă nimica. Bun, drept și adevărat. Că soarta ni-I EL, cum îL știm și de cîtă încredere ne învrednicim să-I acordăm.
  Că nu-I cunoscut nici soarta nu ți-i aflată, bîjbîi întruna tu și ai tăi, de EL depindem mereu. Conștienți să-I fim și cît mai bine de ținut legătura, că-i greu, ce-i ușor în lume? Și-n viața asta neștiută mai defel, de nimeni cu siguranță ci aproximată în greșeli mereu.

2870.Saltul ar fi așa colosal că ne-am putea clătina

  Cînd ajungem să cunoaștem aproape de esențe pămîntene încă neclare îngustimi. Ne dorim firescul liber de oriunde, exprimarea fără opreliști mai ales cît mai de început. Ne tămîietă de nelegiuirea în formă concretă azi oriunde-i nedreptatea lege. Căutări ce-și lasă urmele în cum mai sîntem și ceea ce vom fi și căutînd cunoașterea. Cît s-o putea în așa lume fudulă și desuiet răzlețită pe coclauri neștiute.
  Nici de EL nici de noi cum ar trebuie să fim, e încă devreme, la încă în urmă secole. Ne mai uităm și-n istorie nițel, doar om afla cîte ceva mai acătării de zis. Că-n realizări dăm mereu de construcții ale cunoașterii concrete și cu cercetarea de închipuiri. Răzlețite de neputința de a-L conștientiza corect și astfel aflat, cam pretutindeni, să ne învrednicim de-o cunoaștere adevărată.
  Demnă de noi oamenii încă fără EL pe față cu adevărat, ar fi ceva colosal și de ne închipuit. Dar saltul ar fi așa de imens că ne-am poate clătina cu lume cu tot. Nu știu de vom și rezista? Doar EL și văd că nu vrea.