1691.Moralitate bună dar corigenți în a-L ști

   Se poate asemui viața cu o flacără, necunoscuta plasmă încă în studiu, dar viața e o culme. Încă foarte departe de ceea ce ne închipuim, e legătura cu Necunoscutul, cu Totul. Din EL și Universul SĂU, ce încă nu avem dezlegare firească, cum va fi.
   Ne închipuim că de ne preocupăm de o existență în folosul societății. Nimic de zis, sînt inși devotați cu demnitate și moralitate bună, dar corigenți în a-L ști. Nici nu se gîndesc să-L știe corect, îndepărtați de EL, chiar fiind îndreptați, nu le ajută. Au preocupări strict cotidiene lumești, în sensul bun și totuși nemulțumindu-L plătesc chiar cumplit.
    E tare interesat să-L știm corect, cu adevărat cine E, nu minciuna gogonată ce umblă-n lume. Deci să nu-I trucăm faima de Creatorul lumii acesteia știute și neștiute. De Singurul Responsabil de noi cei vii de pe Pămîntul SĂU.
    Care ne poartă de grijă să viețuim în limitele bunei înțelegeri sociale corecte și să nu-L ignorăm niciodată. Că-I gelos tare și tot tare ne părăsește și-o încurcăm, ratîndu-ne viața. ÎI la fel de gelos ca-n cazul în care avem alte absorbante zeități străine LUI. Caz în care nu ne iartă și părăsiți suferim corecții aspre și moartea exemplară.
    Ci cînd derutați de nedreapta societate nu-L știm și nici alți zei nu știm. Ne mai ține un timp în viață depășind așteptările necredinței de care dăm dovadă. Dar nu-L mințim și sîntem și noi normali îndreptați între oameni cum putem în neștirea generală. Inși de bună-credință, în sensul bun-simț, potoliți, care-s ușor de dus de nedreptatea lumii.
    Să nu fim indulgenți cu nedreptatea lumii ci s-o combatem și ignora de se ia de noi. Urmîndu-ne cale de urmat corectă, știindu-L. Trecerea timpului în îndreptarea cerută, e progres în direcția dorită, de nu, degeaba trece timpul. Că nu înseamnă nimic în fața Sa și a nostră prin ceea ce trebuie să fim și nu știm încă.

1682.Nu-I greșești și te apără în orice împrejurare

   Într-adevăr spiritul și gîndirea is ceva realizări doar Divine, străine pe Pămînt. Nemaiîntîlnite în alte alcătuiri în afara omului, ce-s în lumea dată să viețuiască pe Tera. Sufletul e cînd părăsește trupul în moarte, spiritul împreună cu gîndirea acumulată într-o viață. EL ne dă la naștere gîndirea și spiritul din EL, să ne deosebim de celelate vietăți. Primiți de Pămînt să-l locuim cu folos cum ni se cere de SUS.
   Se zice că prin existența noastră, a oamenilor pe Pămînt, salvăm Pămîntul, după unii nedrepți. Ce nu-L știu pe EL și comuniunea Totului din care-i și Pămîntul parte. Și noi ar trebui dar încă nu știm niște pași de făcut cum trebuie, mai e timp. Îndreptarea mai întîi, binele de îmfăptuit și să-L știm corect.
    În discursul său din noiembrie 1863 de la Gettysburg, președintele Lincoln. Zice că morții sfințesc cimitirul(adunarea) comemorativ și nu vii cu acel prilej întruniți. Eroare gravă, necredința vorbea în necunoștință de cauză, morții au plătit nedreptatea lor în lume atunci. Părăsiți de EL, au plătit la hurtă toți americanii aceia.
    În fața LUI, de ești cum trebuie nu-I greșești și te apără în orice împrejurare, corect doar să fii. Cu bun-simț, înspre bine și respectîndu-L cîștigi viața normală s-o duci, mulțumit tu și ai tăi. Nu ești erou, împuns de-o vacă, poate de urmezi împliniri nedrepte, plătești nedreptatea ta chiar la un loc cu alții ca tine. De nu ești stăpîn pe tine și te coordonează alții în nedreptăți strigătoare la CER.
   Cînd îI greșim și ne părăsește, se poate să plătim la un loc mulți prin războaie și alte nelegiuiri în fața SA. E simplu să-I greșim, mai greu e să-I fim corecți și de asta părăsirea e așa distrugătoare de vieți uneori. Că viața nu-i un traseu de plăcere ci implică cunoșterea binelui de înfăptuit și-n viață doar cu bun-simț să fim știindu-L măcar bine.
   Războaiele îs pedepsiri pentru părăsiții ce-I greșesc. Că sînt unele drepte și altele nedrepte, doar cu acordul SĂU se află și de nu-L ai, greșești și plătești. EL e Totul în lumea oamenilor de pe Pămîntul SĂU și nu-I luați numele în derîdere! Că trece înaintea tuturora și să-L respectăm cum se cuvine și ne ajută!

1578.Gîndirea nu ni-i simplă susținătoare a vieții

  Spiritul dat din EL, nouă să ne însoțească viața toată și gîndirea să ne ajute în existență. Prin acumulare de cunoaștere tot mereu și refleții existențiale cu noi, Pămîntul și EL. Baza vieții de-i în lume cam toate-s pe drumul bun al ceea ce trebuie în evoluție corectă. De ce cam? Pentru că mai e de îndreptat multe și mărunte după atîta amar de nedreptate.
   Gîndirea nu ni-i simplă susținătoare a vieții, ci e și în evoluție necunoscută firii. Și ne iau prin surprindere decizii proprii nouă uneori. Oare de ce? Așa ni-i dat de EL să ne cunoaștem și învăța cu noi înșine, încă nu-i gata treaba. Mai avem pași de făcut dar cu EL printre noi, în timpul încă în aflare.
   Nu ni-i timpul aflării locului nostru în  univers, că nu sîntem așa niște ființe atît de limitate. Ca acuma, și de cînd existăm, tot așa încă bătucind-o tot pe loc, ci ne așteaptă altele. Altele necunoscute mai altfel și îmbinate cu spiritualitate din EL, ceva complet nouă, nouă.  De-abia ne așteaptă, să ne îndeplinim evoluția îndreptată și cunoscîndu-L firesc. Rastelul, garderoba cunoașterii ne așteaptă încă în zadar, tehui și iresponsabili cît vrei.
    Și de ceea ce vorbeam, încă de moarte, în timp ne va fi departe și necunoscută. Doar cu acordul SĂU, ca o reînoire din neînțelese încă cauze și cu urmări bine programate. Că vom fi altceva, nu simpli oameni ci entități energetice cît de superioare vom putea a fi. Pe categorii și evoluții neînchipuite încă. Ehei! De am fi mai cu piciorele pe Pămînt și L-am asculta, am afla mai repede de ce sîntem în stare și încă nu știm. Trebuie să fim încă încărcați, sîntem cam goi și fără folos.
   Acum încă trupul e despărțit de spirit și gîndire, ce-s sufletul, la finalul unei existente etapizate. Încă aparținem LUI în evoluție nu ne putem desprinde că nu merităm, nu avem cunoașterea și calitățile trebuincioase. Îndreptați-vă oameni și înspre EL să-L respectăm și afla cum dorește, pentru a fi ce trebuie.
   Deci trupul rămîne aici în descompunere, sufletul simțind o răspundere ce-l copleșește. Numai cu sine, și frică de a da socoteală și nădejdi închipuite ori bazate. Ceilați oricine or fi rămîn și ceea ce știam nu mai este se destramă, dispare. Pentru o nouă încercare, poate, cum va vrea cîndva ori ba.