2299.De viața normală între oameni, de bine și EL

  Un zeu vechi de cînd lumea, banul, aurul, bogăția, preocuparea peste firesc. Ce ne îndepărtează de viața normală între oameni, înstrăinîndu-ne de bine și EL. Comportîndu-ne ca în fața LUI, dar nu-I EL ci o materialitate închipuită mare și tare. Și plătim la o adică peșin cu toată netrebnicia noastră, ratîndu-ne viața degeaba.
  Să fim oameni cu adevărat nu-i lucru ușor, dar odată pornit cu nădejde pe această cale. Se poate învinge nedreptatea din noi și să dăm, îmbogățindu-ne cu ce nu am avut. Și tare ne trebuie să trăim cum trebuie, mulțumiți noi și ai noștri în continuare aflînd. Ce trebuie și celorlalți, ne zgîrciți oferindu-le, de vor cu curaj. Frică doar de EL mai păstrînd în noi, cînd îL știm și sîntem cum trebuie.
   Să înfrunte așa de florile mărului moartea, că ne șade bine, vai de netrebnicia noastră. Cu EL și fiind cum ni se cere, nu avem de tras nici o nevoie, deci e degeaba. Doar de ești un nedrept și fără EL, da trebuie să te baricadezi sub pat, să nu dea peste tine necazul. Că altfel nu scapi ne scărpinat tare de trebuincioasa înfricoșare de îndreptare.