Temeri ce EL le induce în ce-i ce I-au greşit şi nu se îndreaptă cum doreţşte EL, uneori ne paralizează, nu mai gîndim corect, ne subjugă şi vine pedeapsa, care de regulă-i mai mare decît era aşteptată, totul pentru trezire în bine, şi să-L urmăm şi respecta cum vrea.
Recent în Japonia, autorităţile îşi calculaseră construcţiile pînă la un cutremur de pînă la gr.9, şi a venit de gr. 9 şi i-a ras unde a fost programat de EL, a fost numai o atenţionare, urmează şi mai şi cred de nu se mobilizează în trezirea faţă de EL, să-L urmeze şi respecte cum doreşte EL, şi numai EL.
Degeaba se mobilizează numai în reconstrucţiile distruse, şi-n îndreptarea economică, dacă uită de cea spirituală, lucrează cred degeaba, şi-I va scutura şi mai şi... Normal ar trebui concomitent cu reconstrucţia să-şi vadă şi reconstrucţia părţii deficitare spiritual, şi să muncească mai mult în gînd numai în gînd cîţi mai mulţi preocupaţi de a-L urma şi respecta cum vrea numai EL, să-L caute că EL îi aşteptă cumva.
EL nu se va lăsa pînă nu va fi respectat în toată lumea cum doreşte EL, au început atenţionările şi cred că vor mai fi, şi de nu-L ştiţi, să vă temeţi că vine pedeapsa pentru trezirea voastră, "pe cei care se tem de o primejdie bănuită îi paşte întotdeauna o altă nenorocire mai mare, neprevăzută"(Konstantinos Kavafis).
miercuri, 6 aprilie 2011
luni, 4 aprilie 2011
Prietenia
O construcţie, o ralizare în doi de regulă, îndiferent de sex, origine socială, cultură, apartenenţă socio-economică la care am specificat, contribuie cel puţin doi în proporţii egale în timp, ce au afinităţi asemănătoare ori chiar coincid, se comletează reciproc, complementare, idealuri comune, ori apropiate, firi ce se suportă mai mult decît normal.
Prietenia e o minune, de asta la ea nu aderă decît spirite curate, pure, adevărate ca în orice regulă sînt şi excepţii, sînt şi prietenii în rele, în urîţenii dar tot pe asemănări sînt făcute. Prieteniile iau fiinţă de cînd e lumea după un mecanism intim, fin, necunoscut, firescul în acest caz nu există, dar nici întîmplarea,"este cel mai misterios lucru din lume"(Marcel Proust).
Sînt şi prietenii false, din interes, perfide, normale în lumea oamenilor din totdeauna, oameni ce-s schimbători ca vremea, de aceea trebuie deschişi foarte bine ochii şi toate simţurile pentru a te asigura de o prietenie clară, adîncă, completă, pură, adevărată, şi nu-ţi deschide inima complet, decît după mult timp de gîndire şi observaţii continui.
Prietenia se confundă uneori cu camaraderia, care şi ea-i un fel de prietenie mai pusă pe acţiune, pe fapte adevărate, în colectivităţi deosebite, devotate, închegate, înălţătoare, fidele, cu bun simţ şi întrajutorare pînă la sacrificiu suprem, "nici tu bănuială, nici tu tulburare, nici groază, nici istovire, nici coşmar, ci numai încredere, seninătate, siguranţă şi dragoste"(Nicolae Steinhardt).
Astfel de legături se bazează pe stimă reciprocă, respect, simpatie, aspiraţii comune, năzuieţe şi interese ce cam coincid şi de regulă îşi dau examenul durabilităţii în situaţii limită, ce cuprind ambele părţi ori numai una şi atunci se văd limitele de pot fi atinse ori ba, se-ntîmplă uneori ca prietenia să dureze zeci de ani, şi să parcurgă şi situaţii limită chiar adevărate, profunde şi să dureze, şi deodată cum a început pe neaşteptate să se şi destrame din nimic prevestitor, e un mister uman profund.
Ca să nu zic nimic de EL nu se poate postare, astfel : şi credinţa mea în EL se datorează tot încrederii ce mi-a acordat-o EL cu peste 4 ani în urmă, "lămurindu-mă" cumva în credinţă, şi ulterior în EL şi numai în EL, şi I-am rămas dator şi de atunci cu respect şi credinţă crescîndă, după cum învăţ, caut să-L urmez şi mai am cred de învăţat, cred cît voi exista.
Prietenia e o minune, de asta la ea nu aderă decît spirite curate, pure, adevărate ca în orice regulă sînt şi excepţii, sînt şi prietenii în rele, în urîţenii dar tot pe asemănări sînt făcute. Prieteniile iau fiinţă de cînd e lumea după un mecanism intim, fin, necunoscut, firescul în acest caz nu există, dar nici întîmplarea,"este cel mai misterios lucru din lume"(Marcel Proust).
Sînt şi prietenii false, din interes, perfide, normale în lumea oamenilor din totdeauna, oameni ce-s schimbători ca vremea, de aceea trebuie deschişi foarte bine ochii şi toate simţurile pentru a te asigura de o prietenie clară, adîncă, completă, pură, adevărată, şi nu-ţi deschide inima complet, decît după mult timp de gîndire şi observaţii continui.
Prietenia se confundă uneori cu camaraderia, care şi ea-i un fel de prietenie mai pusă pe acţiune, pe fapte adevărate, în colectivităţi deosebite, devotate, închegate, înălţătoare, fidele, cu bun simţ şi întrajutorare pînă la sacrificiu suprem, "nici tu bănuială, nici tu tulburare, nici groază, nici istovire, nici coşmar, ci numai încredere, seninătate, siguranţă şi dragoste"(Nicolae Steinhardt).
Astfel de legături se bazează pe stimă reciprocă, respect, simpatie, aspiraţii comune, năzuieţe şi interese ce cam coincid şi de regulă îşi dau examenul durabilităţii în situaţii limită, ce cuprind ambele părţi ori numai una şi atunci se văd limitele de pot fi atinse ori ba, se-ntîmplă uneori ca prietenia să dureze zeci de ani, şi să parcurgă şi situaţii limită chiar adevărate, profunde şi să dureze, şi deodată cum a început pe neaşteptate să se şi destrame din nimic prevestitor, e un mister uman profund.
Ca să nu zic nimic de EL nu se poate postare, astfel : şi credinţa mea în EL se datorează tot încrederii ce mi-a acordat-o EL cu peste 4 ani în urmă, "lămurindu-mă" cumva în credinţă, şi ulterior în EL şi numai în EL, şi I-am rămas dator şi de atunci cu respect şi credinţă crescîndă, după cum învăţ, caut să-L urmez şi mai am cred de învăţat, cred cît voi exista.
duminică, 3 aprilie 2011
Să stăm strîmb şi să judecăm drept
EL, Creatorul lumii noastre, era în vechime în relaţii bune cu poporul evreu, poporul SĂU, cum îL consideră EL şi acum, ulterior au intervenit neînţelegeri, pedepse şi cam acum 2000 de ani le-a dat voie romanilor să-i cucerească şi împrăştie în tot Imperiul Roman şi ulterior în toată lumea.
Pînă aici nimic neobişnuit, romanii cuceritorii, lume civilizată pe atunci, mîndri ca toţi cuceritorii dintotdeauna, îşi impuneau cultura, limba, obiceiurile şi atenţie!, religia politeistă de influienţă greacă, tuturor băştinaşilor cuceriţi. Cu poporul evreu nu le-a mers, de cucerit şi izgonit cu forţa au reuşit, dat să le impună religia nu s-a putut.
Lucru şi mai rău pentru romani, iudaismul a început să se răspîndească în imperiu, cuceriţii deveneau cuceritori, fapt inadmisibil în lumea romană, au trecut sute de ani, şi numeroase încercări de oprire a răspîndirii iudaismului în imperiu, tot atîtea eşecuri, urmînd: teruare, batjocură, umilire, crucificări, sacrificii în arenele publice degeaba, poporul iudeu îşi impunea credinţa în EL, în imperiu, fără a putea fi oprit cumva.
Minţile luminate ale Imperiului Roman, fala intelectualităţii, toţi căutau o soluţie, ea a apărut cu chiu cu vai ca orice făcătură nu prea se împăca cu mîndria romană şi s-a impus greu pentru a fi totuşi aceptată ca răul cel mai mic, creştinismul, cu toate a lui ulterioare, împăratul Constantin şi mama sa Elena au pornit impunerea cu forţa începînd de la Niceea în 325, cu toată opoziţia a 80% din clerul imperial
Teruarea ce a urmat pentru impunerea creştinismului şi înlăturarea iudaismului ce era pe cale să devie credinţa dominantă în rîndul populaţiei romane şi romanizate. Deci balivernele ce le trîmbiţă creştinismul în lume e o minciună gogonată, şi trebuie să înceteze imediat şi să se spună adevărul curat , pur, ferm şi adînc chiar cît de dureros ar fi.
EL, Creatorul doreşte să vie curînd în lumea noastră şi să-L cunoaştem adevărat, va fi minunat, dar trebuie să ne scuturăm de prostie , că e multă, şi e ca rîia foarte întinsă şi sub diferite forme care mai de-care mai inventivă în miciuni mai mari, pe care binenţeles le cred minciunoşii însăşi.
Ne aşteaptă o trezire în cor, cu cît mai repede cu atît îL vom cunoaşte mai curînd personal pe EL, Creatorul lumii noastre, vă doresc deşteptare grabnică. Şi doresc creştinismului să plece nu cum a venit pe calea sîngelui nevinovat vărsat prin impunere cu forţa, ci acum în numele adevărului ce EL ne va ajuta cumva, chiar începînd cu cele 70 de cărţulii de Pb. din Iordania, ce-s în vogă acum.
Pînă aici nimic neobişnuit, romanii cuceritorii, lume civilizată pe atunci, mîndri ca toţi cuceritorii dintotdeauna, îşi impuneau cultura, limba, obiceiurile şi atenţie!, religia politeistă de influienţă greacă, tuturor băştinaşilor cuceriţi. Cu poporul evreu nu le-a mers, de cucerit şi izgonit cu forţa au reuşit, dat să le impună religia nu s-a putut.
Lucru şi mai rău pentru romani, iudaismul a început să se răspîndească în imperiu, cuceriţii deveneau cuceritori, fapt inadmisibil în lumea romană, au trecut sute de ani, şi numeroase încercări de oprire a răspîndirii iudaismului în imperiu, tot atîtea eşecuri, urmînd: teruare, batjocură, umilire, crucificări, sacrificii în arenele publice degeaba, poporul iudeu îşi impunea credinţa în EL, în imperiu, fără a putea fi oprit cumva.
Minţile luminate ale Imperiului Roman, fala intelectualităţii, toţi căutau o soluţie, ea a apărut cu chiu cu vai ca orice făcătură nu prea se împăca cu mîndria romană şi s-a impus greu pentru a fi totuşi aceptată ca răul cel mai mic, creştinismul, cu toate a lui ulterioare, împăratul Constantin şi mama sa Elena au pornit impunerea cu forţa începînd de la Niceea în 325, cu toată opoziţia a 80% din clerul imperial
Teruarea ce a urmat pentru impunerea creştinismului şi înlăturarea iudaismului ce era pe cale să devie credinţa dominantă în rîndul populaţiei romane şi romanizate. Deci balivernele ce le trîmbiţă creştinismul în lume e o minciună gogonată, şi trebuie să înceteze imediat şi să se spună adevărul curat , pur, ferm şi adînc chiar cît de dureros ar fi.
EL, Creatorul doreşte să vie curînd în lumea noastră şi să-L cunoaştem adevărat, va fi minunat, dar trebuie să ne scuturăm de prostie , că e multă, şi e ca rîia foarte întinsă şi sub diferite forme care mai de-care mai inventivă în miciuni mai mari, pe care binenţeles le cred minciunoşii însăşi.
Ne aşteaptă o trezire în cor, cu cît mai repede cu atît îL vom cunoaşte mai curînd personal pe EL, Creatorul lumii noastre, vă doresc deşteptare grabnică. Şi doresc creştinismului să plece nu cum a venit pe calea sîngelui nevinovat vărsat prin impunere cu forţa, ci acum în numele adevărului ce EL ne va ajuta cumva, chiar începînd cu cele 70 de cărţulii de Pb. din Iordania, ce-s în vogă acum.
Sărbătorescul
E în firea noastră să ne căutăm din cînd în cînd modalitîţi de evadare din cotidian, din preocupări de orice fel şi să ne-ncărcăm bateriile, să ne bucurăm singuri ori împreună cu alţii e şi mai bine, mai desăvîrşit, şi cu cît numărul celor inplicaţi e mai mare, e mai reuşită bucuria sărbătorii, şi mai firească la noi la români.
Ca o ieşire din noi, din normalitatea muncii, uneori cînd munca-i o obligaţie nefirească, nevoia de destindere cu bucurie, e ca o gură de oxigen pentru înecat."Sărbătorescul îşi află locul printre entităţile permanente ale speciei noastre"(Nicolae Steinhardt).
Această nevoie firească o prevede EL încă de la facerea noastră, şi ne-o inpune pentru că şi LUI îi era necesară, şi de vreme ce-I semănăm, trebuie să-L urmăm, şi nu numai noi, şi "uneltele" noastre, şi toate vieţuitoarele şi chiar toată natura, fără aceste pauze de relaxare, odihnă cu ori fără bucurie sînt absolut necesare, dar cele bucuroase îs mai binevenite pentru că ele ne mai împlinesc şi mai şi, deschizînd firesc dorul realizărilor pe măsură.
Da orice răgaz e un prilej de piederi din producţie, dar programat în comuniune cu nevoile fireşti naturale şi legiferate şi de EL, orice relaxare cu bucurie e benefică pe total existenţă, "cu atît mai mult sînt sărbătorile o necesitate a speciei noastre ahtiate de fericire şi îndreptăţite a cunoaşte nu numai momentul însămînţării, ci şi al secerişului,nu numai producţia, ci şi consumul, nu numai eficienţa, ci şi gratitudinea, nu numai operativitatea, ci şi jertfa"(Nicolae Steinhardt).
Au fost şi încă sînt în lumea noastră şi azi sisteme ce-s dictatoriale, ce nu se gîndesc la nevoia de recuperare a omului, şi-l duc la pieire, prin stoarcerea totală de vlagă prin muncă susţinută şi continuă, asemenea aberaţii se-ntîlnesc în orice comunitate socială, şi chiar în familii needucate, inculte, fără comuniune de bun simţ în sînul lor.
Astfel, mai nu de mult în mass media noastră au apărut informaţii despre decese suspecte a unor femei tinere salarizate bine, cu pregătire super dar care erau exploatate integral, fără milă, li se dădea şi acsă de lucru, şi după un astfel de serviciu nu mai apuci pensia, ci încă de tînăr dai colţul.
E o formă de autoînhămare la ceva ce nu poţi duce, e peste puterile tale, dar fiind inconştientă de puterile fireşti, poate mai limitate, nu toţi îs la fel, ori dimpotrivă, vrei să le arăţi ce superom eşti, şi ajungi la fundul sacului existenţei tale, un exemplu negativ şi cîte şi mai cîte, e plină lumea de ele.
Dar la EL nu se mai gîndeşte nimeni, stă şi "priveşte", şi nu-L ştim măcar, ne-o creeat, ne-o lăsat să cunoaştem multe, să ne civilizăm, unii încearcă să-L respecte mai empiric cum îi duce capul, după copieri din auzite, scrise şi răscrise, aproximate, dar ia să stăm strîmb şi să judecăm drept :
Ca o ieşire din noi, din normalitatea muncii, uneori cînd munca-i o obligaţie nefirească, nevoia de destindere cu bucurie, e ca o gură de oxigen pentru înecat."Sărbătorescul îşi află locul printre entităţile permanente ale speciei noastre"(Nicolae Steinhardt).
Această nevoie firească o prevede EL încă de la facerea noastră, şi ne-o inpune pentru că şi LUI îi era necesară, şi de vreme ce-I semănăm, trebuie să-L urmăm, şi nu numai noi, şi "uneltele" noastre, şi toate vieţuitoarele şi chiar toată natura, fără aceste pauze de relaxare, odihnă cu ori fără bucurie sînt absolut necesare, dar cele bucuroase îs mai binevenite pentru că ele ne mai împlinesc şi mai şi, deschizînd firesc dorul realizărilor pe măsură.
Da orice răgaz e un prilej de piederi din producţie, dar programat în comuniune cu nevoile fireşti naturale şi legiferate şi de EL, orice relaxare cu bucurie e benefică pe total existenţă, "cu atît mai mult sînt sărbătorile o necesitate a speciei noastre ahtiate de fericire şi îndreptăţite a cunoaşte nu numai momentul însămînţării, ci şi al secerişului,nu numai producţia, ci şi consumul, nu numai eficienţa, ci şi gratitudinea, nu numai operativitatea, ci şi jertfa"(Nicolae Steinhardt).
Au fost şi încă sînt în lumea noastră şi azi sisteme ce-s dictatoriale, ce nu se gîndesc la nevoia de recuperare a omului, şi-l duc la pieire, prin stoarcerea totală de vlagă prin muncă susţinută şi continuă, asemenea aberaţii se-ntîlnesc în orice comunitate socială, şi chiar în familii needucate, inculte, fără comuniune de bun simţ în sînul lor.
Astfel, mai nu de mult în mass media noastră au apărut informaţii despre decese suspecte a unor femei tinere salarizate bine, cu pregătire super dar care erau exploatate integral, fără milă, li se dădea şi acsă de lucru, şi după un astfel de serviciu nu mai apuci pensia, ci încă de tînăr dai colţul.
E o formă de autoînhămare la ceva ce nu poţi duce, e peste puterile tale, dar fiind inconştientă de puterile fireşti, poate mai limitate, nu toţi îs la fel, ori dimpotrivă, vrei să le arăţi ce superom eşti, şi ajungi la fundul sacului existenţei tale, un exemplu negativ şi cîte şi mai cîte, e plină lumea de ele.
Dar la EL nu se mai gîndeşte nimeni, stă şi "priveşte", şi nu-L ştim măcar, ne-o creeat, ne-o lăsat să cunoaştem multe, să ne civilizăm, unii încearcă să-L respecte mai empiric cum îi duce capul, după copieri din auzite, scrise şi răscrise, aproximate, dar ia să stăm strîmb şi să judecăm drept :
vineri, 1 aprilie 2011
Vecinul
D.M. vecinul meu om în vîrstă, peste 80 de primăveri, foarte bolnav de inimă, atenţionat de EL de curînd în cel mai teribil mod, cu chiu cu vai, o scăldat-o şi şi-a revenit cumva ; azi îl văd cu sapa înfiinţînd culturile de primăvară, cînd şi cînd, dar nu se lasă, în grădina de lîngă casă, o femeie chemată să-i ajute îi atrage atenţia că de se oboseşte îi va fi rău, dar el îi dă îainte, cum mai poate.
E o imagine dată cu încetinitorul, ca la reluări, dar continuă, e de admirat cum nu se lasă, vrea să ajute şi el cumva, şi se prea poate să nu mai apuce..., dar continuă. Pămîntul, pămîntul e o chemare, o datorie pe care EL ne-a făcut-o a ne însoţi cît existăm şi-L ascutăm poate şi inconştient, din subconştientul începuturilor noastre.
E şi lupta pentru viaţă, dar nu oricum, ci cu nevoia de a fi util, de a munci, cerinţa LUI dată omului cît va exista să caute prin muncă cu sudoare, deci în orice condiţii, aşa vrea EL, omul să I se supună existenţei prin muncă, şi nu să taie frunze la cîini.
D.M. are din ce trăi, pensionari amîndoi, copiii în străinătate ce o duc mulţumitor, deci ar trebui să se cruţe cît mai mult, şi să se odihnească, dar nu vrea, sieşi să-şi demonstreze că nu se lasă şi la chemarea naturii încălzite după iarna ce se du, face act de prezenţă, onorabilă demonstraţie ce se pendulează nesigur dar mai face şi mişcări necesare lucrului, e o luptă, şi-i o primăvară ce a venit năvalnic, cotropitoare, promiţătoare.
Cred că CEL de sus încă îl susţine, şi-i dîrz omul, oare cît va mai putea? Numai EL ştie, încă nu ştiu prea multe despre el, e un tip mai retras cumva, şi are multe-n cîrcă de purtat şi nu se lasă, îşi face datoria şi-n faţa LUI cum mai poate, nu se dă bătut defel, de-ar avea şi credinţă nu ştiu, EL da, pe cît de luptător e ar fi minunat, poate s-o fi trezit de la ultima atenţionare, ar fi ceva.
E o imagine dată cu încetinitorul, ca la reluări, dar continuă, e de admirat cum nu se lasă, vrea să ajute şi el cumva, şi se prea poate să nu mai apuce..., dar continuă. Pămîntul, pămîntul e o chemare, o datorie pe care EL ne-a făcut-o a ne însoţi cît existăm şi-L ascutăm poate şi inconştient, din subconştientul începuturilor noastre.
E şi lupta pentru viaţă, dar nu oricum, ci cu nevoia de a fi util, de a munci, cerinţa LUI dată omului cît va exista să caute prin muncă cu sudoare, deci în orice condiţii, aşa vrea EL, omul să I se supună existenţei prin muncă, şi nu să taie frunze la cîini.
D.M. are din ce trăi, pensionari amîndoi, copiii în străinătate ce o duc mulţumitor, deci ar trebui să se cruţe cît mai mult, şi să se odihnească, dar nu vrea, sieşi să-şi demonstreze că nu se lasă şi la chemarea naturii încălzite după iarna ce se du, face act de prezenţă, onorabilă demonstraţie ce se pendulează nesigur dar mai face şi mişcări necesare lucrului, e o luptă, şi-i o primăvară ce a venit năvalnic, cotropitoare, promiţătoare.
Cred că CEL de sus încă îl susţine, şi-i dîrz omul, oare cît va mai putea? Numai EL ştie, încă nu ştiu prea multe despre el, e un tip mai retras cumva, şi are multe-n cîrcă de purtat şi nu se lasă, îşi face datoria şi-n faţa LUI cum mai poate, nu se dă bătut defel, de-ar avea şi credinţă nu ştiu, EL da, pe cît de luptător e ar fi minunat, poate s-o fi trezit de la ultima atenţionare, ar fi ceva.
Vasile
Din întîmplare, ori nimic nu-i întîmpător, îl întîlnesc pe fostul meu coleg de şcoală, Vasile, mare amator, în sezon, de drumeţii în zonă cu scopul de a culege ciuperci în special, un cunoscător al tuturor secretelor în domeniu, strategie, tactică, putere la efort susţinut în condiţii anevoioase, ca-n codru neamenajat, cam sălbatic, dar el, un temerar, răbdător, tenace, priceput la toate în specialitatea culesului, şi preparatului, conservării ciupercilor, am învăţat şi eu de la el unele neştiute.
Discutăm , dar eu îi trag înainte cu îndeletnicirile mele mai noi, credinţa în EL, la care Vasile cam stîngher ne despărţim, nu prea avem ce discuta, cu unul ca mine e greu, dar intervine ceva nou : la întrebarea mea, că îndată începe sezonul culesului de ciuperci, el îmi zice că mai are bine conservate, cu toate că el e un mare şi consumator de asemenea alimente.
"Să mai culeagă şi alţii",zice el, care nu ierta nimic, în urma lui numai găseai bureţi buni, altruism, o fi şi e de felicitat, pentru că altul, ar fi dorit numai proaspeţi agonisiţi, şi iar fi aruncat pe cei vechi, poate păcat de muncă, dar Vasile îşi întăreşte zicerea, şi alţii să se bucure, bine spus, o fi o transformare, din neînduplecatul drumeţ culegător de ciuperci(bureţi), în altruistul cu gîndul şi la nevoile altora, mai rar de întîlnit asemenea oameni.
Mai ales că are şi maşină de curînd încă şi nouă, dar îl ştiu hotărît, aşa că în acest domeniu răspîndit de altfel între unii pasionaţi de asemenea drumeţii şi cu cîştig material, se lasă un gol ocupat pînă anul trecut de un mare pasionat între culegătorii amatori, aproape profesionist : scularea dinineaţa tare, să te prindă mijirea zorilor la cel mai prielnic loc în domeniu, după care o muncă contra cronometru, pe o arie tot mai cuprinzătoare, pînă-ţi faci plinul.
Am fost şi eu odată cu el, după programul său, şi mi-o ajuns, într-adevăr cantitatea şi calitatea era deosebită, numai fruntea, ceva de vis în domeniu, bun pentru o expunere de documentare, şi acum hopa, nu mai vrea, se poate să se laude, microbul unui astfel de pasionat să-l fi părăsit tocmai cînd avea cam tot ce-şi dorea în domeniu, şi altruism în zicere, cred hotărît nu părea să glumească.
Discutăm , dar eu îi trag înainte cu îndeletnicirile mele mai noi, credinţa în EL, la care Vasile cam stîngher ne despărţim, nu prea avem ce discuta, cu unul ca mine e greu, dar intervine ceva nou : la întrebarea mea, că îndată începe sezonul culesului de ciuperci, el îmi zice că mai are bine conservate, cu toate că el e un mare şi consumator de asemenea alimente.
"Să mai culeagă şi alţii",zice el, care nu ierta nimic, în urma lui numai găseai bureţi buni, altruism, o fi şi e de felicitat, pentru că altul, ar fi dorit numai proaspeţi agonisiţi, şi iar fi aruncat pe cei vechi, poate păcat de muncă, dar Vasile îşi întăreşte zicerea, şi alţii să se bucure, bine spus, o fi o transformare, din neînduplecatul drumeţ culegător de ciuperci(bureţi), în altruistul cu gîndul şi la nevoile altora, mai rar de întîlnit asemenea oameni.
Mai ales că are şi maşină de curînd încă şi nouă, dar îl ştiu hotărît, aşa că în acest domeniu răspîndit de altfel între unii pasionaţi de asemenea drumeţii şi cu cîştig material, se lasă un gol ocupat pînă anul trecut de un mare pasionat între culegătorii amatori, aproape profesionist : scularea dinineaţa tare, să te prindă mijirea zorilor la cel mai prielnic loc în domeniu, după care o muncă contra cronometru, pe o arie tot mai cuprinzătoare, pînă-ţi faci plinul.
Am fost şi eu odată cu el, după programul său, şi mi-o ajuns, într-adevăr cantitatea şi calitatea era deosebită, numai fruntea, ceva de vis în domeniu, bun pentru o expunere de documentare, şi acum hopa, nu mai vrea, se poate să se laude, microbul unui astfel de pasionat să-l fi părăsit tocmai cînd avea cam tot ce-şi dorea în domeniu, şi altruism în zicere, cred hotărît nu părea să glumească.
Călătoria
O nouă faţă a noastră, o nouă fiinţă prin alţii aflăm cînd călătorim, la o altă scară valorică, străină nouă, de ne imaginat, parcă renaşti indiferent cîţi ani ai, de cîte ori intri în contact osmotic cu altă civilizaţie umană, înregistrînd cutremurîndu-te îmbogăţit în toate cîte afli.
Se-ntîmplă să mai şi dezerteze, numai din tagma celor slabi de înger, fără temelie lăuntrică, iar unii cu timpul îşi revin, sîngele apă nu se face, şi vin în ţară şi o iau de la zero învăţînd ce nu au ştiut să simtă mai tare româneşte odată pentru totdeauna.
"Călătoriile primenesc, aţîţă, dezvăluie, înţelepţesc şi creează o stare de spirit deschisă şi receptivă ce nu ne poate fi decît de cea mai mare priinţă...precauţiune împotriva irosirii timpului, a oboselii şi frica de noutate...e discontinuitate, e contact cu noul, cu neaşteptatul, cu abruptul, cu neeuclidianul...să-ţi îmbogăţeşti cît mai ales mintea, cugetul şi inima cu impresii şi experienţe de trăire printre alţi parametri decît cei de unde ai plecat"(Nicolae Steinhardt).
Din călătorie te mai alegi cu transformări intime, ce-ţi îmbogăţesc fiinţa şi care trebuie să ai răbdare să le înţelegi clar, adînc, cum trebuie adevărat, nu numai să bifezi grăbit, neînţelegînd nimic din călătorie, care astfel devine o pierdere de timp şi de bani, o irosire falsă, de duzină, o harababură nesănătoasă, inumană, fără nici un cîştig bun la ceva folositor.
Călătorind corect, cinstit cu tine, afli un evantai cît mai complet al lumii creeate de EL, şi dată şi pentru intreconexiunile cunoaşterii, astfel aflîndu-L tot mai mult pe EL, Creatorul lumii acesteia aşa cum e ajunsă azi cu acordul LUI, şi nu prea ştiindu-L, şi nu prea respectîndu-L.
Se-ntîmplă să mai şi dezerteze, numai din tagma celor slabi de înger, fără temelie lăuntrică, iar unii cu timpul îşi revin, sîngele apă nu se face, şi vin în ţară şi o iau de la zero învăţînd ce nu au ştiut să simtă mai tare româneşte odată pentru totdeauna.
"Călătoriile primenesc, aţîţă, dezvăluie, înţelepţesc şi creează o stare de spirit deschisă şi receptivă ce nu ne poate fi decît de cea mai mare priinţă...precauţiune împotriva irosirii timpului, a oboselii şi frica de noutate...e discontinuitate, e contact cu noul, cu neaşteptatul, cu abruptul, cu neeuclidianul...să-ţi îmbogăţeşti cît mai ales mintea, cugetul şi inima cu impresii şi experienţe de trăire printre alţi parametri decît cei de unde ai plecat"(Nicolae Steinhardt).
Din călătorie te mai alegi cu transformări intime, ce-ţi îmbogăţesc fiinţa şi care trebuie să ai răbdare să le înţelegi clar, adînc, cum trebuie adevărat, nu numai să bifezi grăbit, neînţelegînd nimic din călătorie, care astfel devine o pierdere de timp şi de bani, o irosire falsă, de duzină, o harababură nesănătoasă, inumană, fără nici un cîştig bun la ceva folositor.
Călătorind corect, cinstit cu tine, afli un evantai cît mai complet al lumii creeate de EL, şi dată şi pentru intreconexiunile cunoaşterii, astfel aflîndu-L tot mai mult pe EL, Creatorul lumii acesteia aşa cum e ajunsă azi cu acordul LUI, şi nu prea ştiindu-L, şi nu prea respectîndu-L.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)