Deocamdată aparent, e doar aparent sărbătoarea nedrepților, că-i vai de ei. Își fură căciula unul la altul, aiurită lume și-o vedem nedumeriți, oare pînă cînd? O viață de neînțeles în așa nedreptate și urîte fapte, nici vorbă de EL și ceea ce Este. Nu știm, nu avem voie și ferindu-se de așa omenire, îi dă totuși tîrcoale. Poate se întrezărește oarecum o rază de speranță de a-I corespunde perceptelor SALE.
Un carambol nedrept și dezlînat și totuși zic de ar fi o cît de mică îndrumare iar. Da iar, că cea de acum 77 de ani, lumea nu s-o ostenit cine știe ce s-o ia în considerare. Poate eram pe picior greșit prinși, încă ne învățați cu EL așa, vom vedea ce. În continuare ne va dori a arăta, înspre ce va fi dorința SA.
Că noi spre ceea ce dorea EL atunci, o simțit că nu vroiam să-L urmăm. S-o dat năvală, dar la pomană, vindecări și îndrumări de îndreptare, ne urmate. De cei vizați, nici de cum îndreptări de care EL dorea, profunde în societatea vremii. Mai acătării ca acuma, stricată și obraznică, neobrăzată și șmecheră rău.
Cred că se va rupe pisica oarecum, că nu-i chip așa îndărătnică neputință înrăită. Și străină de EL și ceea ce trebuie să fie omul în continuare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu