luni, 14 februarie 2011

Oare?

   Oare trebuie să spun ce voi spune acum, am primit o dezlegare rezervată de la EL, pentru acest subiect, mie frică, dar asta e, de asta m-a creeact cum sînt, aşa că : EL dă numai impresia prin acţiunise SALE că nu ne prea tolerează chiar orice, sînt nişte limitări, tabuuri, legi ale LUI pentru noi , care cred nu le cunoaştem destul, cred .
   Nu ştiu cred că-s obraznic şi o să mă pedepsească cumva, cu toate că nu vreau, cine vrea ? Mai departe EL preferă în cazul meu să mă altoiască uneori înainte de a face ceva, ca-n aceea cu ulciorul
   Cu toate că ştiu din surse sigure că EL nu ne pedepseşte de cîte ori îi greşim, şi are berechet ocazii, că sîntem pămînteni doar, adică nedrepţi, repeziţi ca mine şi cred nerecunoscători uneori.
   Tare aş vrea să pot afla şi pentru voi acele legi şi regulile de aplicare, pentru că o luăm în barbă uneori, şi ar fi  totuşi pentru mine că-L ştiu cumva, caut să-L respect, şi de frică-I ştiu încă, şi-L cred poate nu destul, şi cred că nu va fi destul cît voi trăi cu toate că doresc oarecum, nu ştiu de am dreptul să vreau aşa ceva ?
   Învăţ, învăţ şi tot nu ştiu destul cît aş dori şi cred mai ales EL .Doamne te rog să mă ierţi, am vrut şi acest subiect să-l postez, te rog nu TE supăra  TATĂ CERESC !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu