Cunoaşterea adevărului oricare ar fi el, deci nu a adevărului oarecare, ci acel ce-L include pe EL, nu numai pe noi umanitatea, e adevărul cel aproximăn de cînd sîntem, neştiindu-L mai deloc, nici nu ni-l închipuim măcar, sîntem prea mici pentru un război aşa mare, uriaş.
Din cauza adevărului acela, nu ne cunoaştem istoria îndepărtată, la care şi EL a contribuit cumva esenţial, de asta nu ne înţelegem prezentul cum ar fi normal, şi pentru viitor ne facem iluzii care mai de care mai trăsnite, improvizate, ori îndelung plăsmuite, cîrpite cumva.
Nu ştim ce ne aşteaptă în clipa următoare, aşa de fără legea LUI sîntem, am ajuns din ignoranţă, obrăznicie, intoleranţă, curaj prost înţeles anapoda, fără EL în gînd cîndva şi cam din totdeauna cum ar fi fost normal, şi EL a vrut, dar cu noi oamenii e greu.
De vrem nu-L putem scoate pe EL din existenţa noastră, pentru că eşuăm cum am eşuat, şi ne costă la nivel mare, "deopotrivă, pornirea spre cunoaştere şi dorinţa de a înainta, orice ar fi, către ceea ce atît de prezunţios, de obsedant şi de nobil, numim adevărul"(Montaigne-Descartes-Pascal-Steinhardt).
Se spune că adevăruri-s mai multe, ori fi, dar nu de acelea întreb eu, ci de cel ce ne priveşte pe toţi oamenii nedezbinaţi, pentru că vrem ori nu de EL depindem, şi trebuie să-L recunoaştem pentru a ne fi bine, şi să-L respectăm cum E.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu