3654..De așa îndelungată nepricepere între noi și EL

  Frica nu-i corect să fie între noi și EL, ca temă de pricepere, că altfel nu-i chip. Nu sîntem încă animale, care numai de botă să știe și constrîngeri diverse. Cu toate că asta demonstrăm de cînd lumea, I ne împotrivim în fel și chip, cum ne taie capul. Nu ne învoim cum dorește EL și noi de am judeca nițel că altă cale nu-i. Acceptînd normalul, datul nostru, sîntem a-I LUI, de vrem ori nu și EL cu noi.
  Ei asta-i încă nepriceput, cu ce ne alegem noi din afacerea ce ne paște cu EL? Încă nu știm deloc, ni-I ascuns și nu ne vrea pe față încă, ci ne dorește să merităm, știindu-ne doar. Îndreptîndu-ne între noi cu toții colaborînd cu bine să ne fie, din partea noastră. Demni oameni cu adevărat cumsecade, cum nu am reușit de cînd e lumea. E un clinci aici, nu ne lăsăm, nici noi nici EL, care-i mai mare și mai tare, oare?!
  E o prostie să mai dureze așa neputința așa, cu notă de plată mereu dureroasă nouă. Nici EL mulțumit de așa îndelungată nepricepere între noi și EL.

3653...Dar nu știm să ne-o explicăm firesc și rezolva demn încă omenește

  EL în loc să fie în interiorul, singura preocupare a credinței, doar în EL. E acuma și de cînd lumea, mai puțin acea perioadă propice, veche, cu al SĂU popor. E deci în afara religiilor, bineînțeles nimeni nu recunoaște, dar atunci de ce-i suferința între oameni?! Din cauză că nu-I mulțumit de noi, că nu-L luăm cum trebuie în considerare.
  Ignorat cu ori nu cu bună știință, înlocuit cu cîte himere, zei închipuiți, minciuni. Fudule prostii costisitoare și acuma prin lume plătite din greu prin necazuri diverse. Prin care-și arată nemulțumirea perenă de cam cînd lumea, față de noi. Nedrepții între noi și-n fața SA, neputincioși, leneși, delăsători, imorali. Fricoși dar niciodată îndeajuns, ca să băgăm la cap și să ne îndreptăm și de teamă.
  Teama-i molipsitoare, dar nu știm să ni-o explicăm firesc și rezolva demn încă omenește.

3652...Doar EL îngrijîndu-Se, atunci

  Interesant, și EL îi încurcă pe nedrepți, oarecum mereu, de se atacă religiile între ele. Și nu-s sigure deplin pe o coeziune oarecare, se simte un CE inexplicabil lor. Amenințător ce-și cere drepturile dorite încă din vechime, expuse odinioară. Consimțite de noi, dar nici pînă azi și realizate cum ar trebui, e doar un deziderat. E încă îndepărtat de neputința omului, mai degrabă lumeț, nedrept, imoral, înrăit.
  E o permanentă vînzoleală, a ne-ncrederii, a greului vieții date pe nelegiuirea semeață. Datorită căreia părăsiți plătim cu toți și angajați și ne angajați în cîte închinări. Ce nu-L privesc, odinioară vrute de SUS, de ceva vreme în expectativă. Și-n viitor, revenirea la matca SA în a-L ști cu adevărat normal, cum încă nu-I. Și la un comportament firesc bun între oamenii aflători de EL și noi.
  Într-o înțelegere adevărată, azi nici de gîndit, dar în continuare, doar EL îngrijindu-Se, atunci.

3651...Dar încă nu putem fi așa corecți

  Natura-n alcătuirea și celelalte ce-s în legătură cu omul și ființa sa, nu are nici o contribuție. E doar mediu de dezvoltare și susținere a vieții omului în desfășurarea. Sa omul-i independent de Pămînt și mediul înconjurător, doar CER-ul și anumite forțe. Diriguitoare, mai sus de noi, îs responsabile de noi oamenii și viața ce-o avem.
  Nu întru totul că în mare programa ce ne privește e și ea firesc de la îndemîna fiecăruia. Putînd schimba direcții și nivele de cunoaștere și cîte altele în niște parametri. SUS știuți, noi doar constatăm și ne vedem de-o viață, ce considerăm că ne aparține. Întru totul și nu-i așa, supuși necondiționat cît se poate totuși dezlegare de la EL.
  Să ne vadă ce ne poate capul, de ne ratăm ori nu existența în nedreptăți, de-L știm Cine E. De-L respectăm și crede, cum ar trebui, dar încă nu putem fi așa corecți.

3650.Nu putem deocamdată, nici nu știm multe

  De fapt cînd dăm de greul nevoilor, netrebuincioase gîndim noi, dar nu-i așa. Ci ni-s date toate cu socoteală, a ne învrednici o dată să ajungem și oameni. Cum ne tot vrea EL și noi tot pe alăturea, doar om scăpa mai ușor, dar nu-i chip. Nu ne vrea scăpați iar în popușoi, încă o grămadă de timp pierdut. Și nu mai e de unde așa de multă vreme de mîntuială pe Pămînt, ci dezmeticirea.
  Poate nu cu toptanul, deodată, dar de început o dată, să fie vreme mai devreme, din vreme. Suficient de a ne forma ceea ce trebuie să fim cu luare aminte, să nu ratăm. Chibzuința de a fi pe fază la o adică ne mai grăbiți, ci domol și pe sigur cumințiți. Definitiv pentru a fi oamenii ce ni se tot cere a fi și cum e de făcut o dată.
  Și noi cum trebuie și nu putem deocamdată, nici nu știm multe, că-I dificil de aflat mai ceva de SUS.

3649.Să stăm drept și cumsecade mereu buni și clari spre îndreptare doar

  De nu-i așa, ni se va sugera că-i mai bine să ne astîmpărăm, în năzuința de îndreptare. Că nu ne prinde, nu sîntem în stare a o îndeplini, chiar de vrem, dar nu cu tărie bună. Dorință fierbinte, măcar caldă suficient simțită sincer, altfel e în van. Rateu răsunător ființei în căutări trebuincioase, dar ne potrivite încă poate. Mai e de bătut cunoașterea pînă învățați minte, și-i tare anevoios oameni fiind.
  Parcă nu ni-i cu folos cum sîntem dați, ci altceva am vrea, să ieșim din noi, dar nu-i simplu. Sfințirea și nu-i de colea, ci implică desființarea ființei neputincioase, e altă mîncare de pește. Ehei, bucuria de a fi ceea ce nu știm a fi încă-i de multă muncă și migală de SUS, că sinceri încă nu putem fi ce vrem. Vrem și nu vrem în același timp și nu încap pe punte astea două existențe în noi.
  Ori e laie ori bălaie, nu ne merge, am vrea și cu porcu-n coteț și cu slănina-n pod. În fața SA e să stăm drept și cumsecade mereu buni și clari spre îndreptare doar.

3648.Cu nerăbdare bună, sincer simțită, doar e cu folos

  Despre cocoșarea de care era vorba-n 3645.. să vă mai zic, e luată-n calcul. Și de dorit SUS, fiindu-ți necesară ție pentru îndreptarea nevoilor ce le-ai pricinuit. Daunelor datorate felului nedrept în care tu și ai tăi, se poate, ați nesocotit cerințele. CER-ului într-o vreme de viață neisprăvită, dusă fără habar de EL și datoria de om.
  Ce ni-i dată de cînd ne naștem, aicea pe Pămînt, nu ca o buruiană, ci ca o plantă de cultură înaltă. Nici pomeneală de plantă, o comparație oarecare, omu-i o entitate tare nedefinită încă. Continuarea cu folos, cînd ne vom dovedi capabili de ceea ce ne cere EL, atunci doar ne vom dumiri. De cine sîntem și ce putem și ce nu, dar afla-vom că nu sîntem ceea ce nici nu bănuim încă.
  Dar despre îndreptarea cerută nouă de EL, e de dorit, și-i tare greu încă neînvățați fiind. Să ne și placă a o îndeplini, nu simțind silirea, ci bucuria de a ne afla lîngă EL să dorim cu tărie. Trecere pragului îndreptării cu nerăbdare bună, sincer simțită, doar e cu folos.