2115.Cînd e mai sensibil la nedreptățile noastre

   Cînd I se umple paharul răbdării, ne scutură și ne vrea dezmeticiți, ca și natura Sa. De pe aicea, de pe Pămînt, sînt perioade cînd e mai sensibil la nedreptățile noastre. Permanente, sătul și EL și mediul înconjurător nouă, ne zvîrle cît colo, de suferim aprige corecții. Și iar urmează o perioadă de acalmie și înțelegere, doar ne vom reabilita.
   O reabilitare constînd într-o comportare demnă și corectă între noi oamenii. Și-n fața SA cum se cuvine, știindu-L bine, ne mințit, ci EL Adevăratul, dintotdeauna. Cu îngrădirile ce ni-s date a le ști și respecta întocmai, ca și povețile binevenite. Dar de regulă nerespectate în simplitatea lor străvezie, ci ni le complicăm. Ca nici singuri să nu le mai dibuim priceperea adevărată, pierzînd înțelesul corect.

   Astfel am ajuns niște încîlciți în propriele ițe, de nedrepți ordinari, de nu-L mai știm. Cu adevărat pe Unicul Responsabil din CER de noi vii Pămîntului, ce-L privesc. Majoritatea cu speranțe de mai bine, dar aburiți de nătîngi închipuiri deșarte nouă. Trebuind dezmeticirea reală și corectă, definitivă, altă cale nu-i.

1501.Ajutat străini de EL să fim

   Realitatea SA ce n-o întrezărim fiind neîndreptaţi cum ne cere, n-o vom afla, că ni-i calea barată de neputinţă rea. Nici natura SA dată nouă să ne însoţească în existenţă nu ni se dezvăluie complet încă-i oprită tot de fărădelegea noastră. Ea-L urmeză în sensuri noi, noi încă nu-L ştim şi nici în societate nu ne-am schimbat în bine şi cu bun-simţ.
    Tot de EL în lume mulţi mai acătării fiind şi ne putînd să dea în nedreptatea încă în expansiune strîmbă LUI şi nouă. Se duc încotro văd cu ochii larg deschişi în ţinuturi albe de pe hărţi funebre LUI şi îndreptării noastre ne ştiute.  Şi-L află neîntinat de şmecherie hîdă, strălucitor în vaste plaiuri sterpe de civism , dar bogate-n EL şi bine. Şi natura ca şi EL îs în voie culte, la un nivel de mult nouă dispărut, de ordinea nedreaptă-n sînge culcuş găsindu-şi rea.
   Natura lăsată şi nouă în voie de cunoscut şi respect în conlucrare strînsă, cu bun-simţ mai natural şi vechi. Dar totuşi faţă de EL, mai slobodă mai altfel, de vede că n-o ştim şi nici nu vrem, ne zvîrle cît colo îndărăt. Ca minte să căpătăm, chiar de sîntem aşa civilizaţi tot nu ştim nimic din existenţa dată pe Pămîntul SĂU. Ne ocolesc deschiderile de cunoşterea LOR, faliile de lumină, ce ne-ar încunoştinţa de-am merita. Am avut timp bereche şi unii au şi apucat s-o ştie, dar cine să-i cunoască, recunoască în bine şi util nouă tuturor?
   I-am izolat, stîrpit că ne spuneau adevăruri dureroase, neconvenite nedreptăţii lumii în expansiune hîdă şi rea. I-am greşit amarnic în timp şi ne-o ajutat străini de EL să fim, ca mai uşor să ne poată părăsi în pustia relelor şi urîtelor vieţi.  Şi nici acuma nu sîntem mai breji în faţa SA, suferinţa ne joacă pe masă în cas-cea mare, cum vrea nepuţina de a exista.
   Conştiinţa ne lipseşte multora în viaţă, nu oricare ci cea bună adevărată, luptătoare pentru bine şi adevăr şi dreptate. Să fim oameni e lucru mare şi încă rar azi în lumea nedreptă şi rea. Lumescul e pretutindeni la el acasă la braţ cu nedreptatea hîdă şi informată de starea sa rea în expansiune urîtă.

1406.Fiinţe ideale

   Orice concepţie poate fi interpretată după consecinţele ei practice. Fiind adevărată cea care produce ceva practic util omului. Şi ca să progresezi, ai nevoie de susţinerea maselor. Aici şi atunci are loc un fenomen, speţa oamenilor care nu îndrăznesc, se complac înapoierii socio-culturale şi opunîndu-se oricărui progres, ori schimbare chiar şi-n spiritualitate.
   Frica snobismul e în sufletele lor, sînt leneşi nu vor să cerceteze. Nici să se implice, cumva să nu supere pe careva, să nu se certe, să nu indispună pe niciunul. Laşitate pe toate planurile vieţii. Se impune seriozitate, severitate şi criterii cu luciditate rece.
   Şi cel ce are dreptate încercată, demonstrată, simţită în sinele său, dorit şi altora cu folos. Să vorbească sus şi tare, neadmiţînd că orice părere e bună, pentru că în final răul va învinge din nou. Nu omul prost care nu-i capabil de înalte speculaţii. Ci cel pe care nu-l tulbură sănătatea sa într-atît să nu se implice înspre bine şi util, adică omul cumsecade.
   Natura SA a făcut din om un fruntaş între cele vii de pe Pămîntul SĂU. În majoritate nu-s inteligenţi, şi totuşi unii sînt înzestraţi cu mari calităţi. Dar toţi pot fi educabili, deci toţi pot progresa. Omul nu-i bun prin firea sa, dar poate fi îmbunătăţit prin învăţare cu voinţă şi tărie în timp. Omul nu-i perfect cu sentimente şi impulsuri chiar rele, dar poate fi îndreptat. Fără porniri sociale poate lua acest caracter. Deci moralizat poate fi de se vrea.
   Civilizaţia uneori stagnează şi chiar regresa, dar ulterior se poate redresa şi să-şi continue progresul.
    Religiile au transformat spiritualitatea din imagini închipuite undeva, cîndva, în punerea accentului pe materialitatea unor închipuiri idolatrizante. Obiectele capătă însuşiri ne avute în timp şi ne întoarcem în timpuri străvechi azi, abia acum superstiţia e periculoasă. Fiinţe ideale s-au transformat în elemente lumeşti.
    Claritatea şi adevărul nu-s de confundat. Claritatea ne ajută să ştim de care parte e adevărul, cînd nu-i de aflat în lumea, ca cea de azi, de exemplu. Adevărul LUI, simplu şi corect, nu cel din nt, ci mai aproape-i în VT.

1366. Vremea pe la noi

   Natura Sa dată nouă să ne încînte şi însoţească permanent pe acest Pămînt al SĂU, e şi un exemplu de urmat în relaţiile cu EL. N-o prea simţim şi nici n-o ştim prea bine, dar e un unicat şi un Tot de ne înţeles cu noi împreună şi Universul SĂU.
   Între noi oamenii din cadrul acelui Tot, amintit mai sus, să nu ne impunem nici binele cu de-a sila, ci să colaborăm cu bun-simţ.
   Şi EL face parte din Tot-ul acesta ce încă nu-L ştim, E Responsabilul de noi, din CER. Şi oamenii îL cam ştiu, dar încă-s bruiaţi de nedrepte religii ce încearcă să-L ascundă după necuraţi închipuiţi. Va veni şi ziua LUI şi a noastră înspre cunoaşterea adevărată şi corectă fără tăgadă.
   Pînă atunci mai avem metehnele noatre, de a ne lecuit de ele. Că se zice că mai tare decît egoismul şi iubirea de sine pentru unii, e ura şi invidia faţă de ceilalţi.
   Şi-n spiritualitate chiar şi N. Steinhardt recunoaşte că mulţi văd în creştinism un cretinism bun pentru nebuni şi creduli, gură cască. Se simte că nedeapta religie e pe sfîrşite-n lume şi-şi dă obştescul sfîrşit. Şi se va reinstala EL din nou ca la început, acuma pe căi noi şi alte înţelesuri.
   Regăsirea LUI e o muncă ce nu-i pe-o singură cale ci un număr infinit de căi. Pentru fiecare cum şi-L găseşte singur, străduindu-se cum poate. Reţete se pot da, a mea o cam ştiţi, că v-am tot zis-o. O pot repeta : cu o familie în spate şi-n timp ce L-o respectat şi cu bun-simţ între oameni. Cu tata meu pămînteanul, EL o avut o socoteală de l-o salvat de la moarte printr-o minune, ce tata o tot aminteşte.
   Era neînsurat într-o misiune de serviciu militar angajat, jandarm, prin părţile Neamţului. Trebuia conform VT să-I fiu închinat, dar situaţia în ţară nu da voie la aşa ceva, decît cine ştie cum.O venit rîndul meu, cam ne la locul meu vre-o 56 de ani, în care timp EL m-o tot altoit. De zicea tata că nu mai ştie pe altul ca mine cu atîtea accidente şi unele grave şi foarte grave şi totuşi viu.
   La 56 de ani căutînd să-L rog aşa tam-nesam pentru socrul meu ce era grav bolnav, să iasă viu dintr-o operaţie grea. Şi-o ieşit, şi-o mai dus-o, dar era complet necredincios şi cam departe de căile LUI, aşa era vremea pe la noi. (voi continua)