Hagialîc

    Sînt cazuri, momente în viaţă cînd e mai bine să nu bravezi, să-ţi vezi de ale tale în liniştea intimităţii ce ţi-o stabileşti singur, fii retras că-i mai bine între nedrepţi cînd te afli, să-ţi vezi de lungul nasului. Lumescul e foarte dificil de împăcat în sumedenia de apucături şi ticuri personale, fiecare cu ale sale de ne stăpînit metehne şi credinţe şi cîte altele neştiute decît la o adică.
    Numai EL ne ştie pe toţi cît plătim întotdeauna şi-n fiecare moment al existenţei, notările SALE îs împarţiale şi exacte, deţinînd cei mai fideli senzori din orice domeniu al existenţei noastre exterior or interior nouă, ne cunoaşte cum noi nu ne cunoaştem defel, ci doar ne aproximăm în definitiv cine sîntem noi în rapor cu EL şi Lumea SA, nimeni.
    Creaţia SA, dar EL e Creatorul nostru şi a tot ce ne înconjoară simţit ori nu, şi am evoluat sub ochii LUI, dirijîndu-ne cum nu ştim şi asta sîntem acuma.
    Uni-s pasivi şi reci faţă de necazul celuilalt, dar de celălalt se bucură e fericit, atunci îi pasă şi-l pizmuieşte amarnic, dorind să-l vadă necăjit. Nu-i va păsa de nimeni de-şi va face de cap singur preocupat de sinele său egoist  nedrept în devenire oricum, ce ne pasă. A ajuns la os şi-l roade vrea în tihnă, că-i drept ori nu numai EL ştie, noi aproximăm şi-I greşim.
    Hagialîc- peleriaj la locurile sfinte în islam şi-n orice credinţă cum dorim şi de ne atrage o ceva spre o împlinire mai altfel simţită, scăpînd de lumescul ăsta nedrept. Dar şi-acolo-i lumea tot lume şi nedreptatea îşi face loc cu coatele de ne răstoarnă închipuirile drepte şi-I greşim de nu ne vedem de un fel de a fi cît mai retras şi tolerant, cam greu şi neîntîlnit cam pe nicăieri.
    Sîntem doar oameni şi trebuie să ne comportăm ca atare, nedrept, e greu să ieşim din noi înşine, din nedreptul din noi, îndreptarea se cade măcar s-o pornim, ca să avem de lucru mai acătării cît trăim înspre îndreptarea dorită SUS.