Cînd nu ai încotro în general şi ai un gînd mai vechi de a lua-o pe o cale spirituală, deci începi fiind singur, constrîns te rogi cum poţi, I te destăinu-I celui care te aşteaptă ca şi pe ceilalţi ce merită la fel ca tine, dar n-au curaj încă, ca şi tine pînă la o adică, asta e. Să nu-ţi fie ruşine, EL ne doreşte a-I fi alăturea şi EL nouă.
De multe ori cînd ne paşte un necaz simţit, ştiut, datorat felului propriu de a fi şi plătim cînd ne vine rîndul acela, îl simţim ameninţător, dar ne facem curaj singuri şi cu cei din jur, intimii, dar de ne lipseşte la toţi credinţa salvatoare, dibuim cîte ceva neclar pe întunericul vieţii fără lumina SA.
Nu trebuie să fii în cine ştie ce legături strînse cu Divinitatea şi tot simţi că-i ceva de te apropii cum poţi, şi prin orice metodă cunoscută, ori improvizezi, curaj nu ai defel să-L cunoşti personal, şi aşa foarte puţini de pe Pămîntul SĂU se pot lăuda, nici unul în viaţă aici printre noi, cred, nu ştiu, îs reţinuţi, ori cine ştie ce obstacole şi de unde. Deci simţim că de îL respectăm cum ne vine la îndemînă mai mult, scăpăm de diverse nevoi, ori ne ajută în ce avem neapărat altceva.
Cînd nu avem suficientă credinţă, respect limitat şi poate şi încă fără faptele, moralizarea necesară în a spera că-I sîntem aproape şi ne împiedicăm în propriile neputinţe, sinele, pornirile needucate suficient, lipsa curajului determinant şi zicem că se împotriveşte duşmanul, duşmanul sîntem noi propriei noastre cunoaşteri a unei relţii cum trebuie cu Divinitatea. Ca un prim pas ca să ştim, cînd nu ştim de-I sîntem apropiaţi cu preocupări de îndreptare sincere şi cunoaştere a SA cît mai bine e simplu, ne dispare frica cînd sîntem pe drumul SĂU bun.
Inocenţa, nevinovăţia, naivitatea e ceva propriu copilăriei încă ne înrăită, ne urîţită de maturitatea din tine a nedreptăţilor lumeşti ce te acaparează, te domină de nu eşti moralizat sificient, îndreptat înspre bine şi util, nu există pastilă de îndreptare ci trebuie pus osul la treabă în caz că ai luat-o pe alăturea şi să te îndrepţi în bine.
Adică să ai fapte cum se zice ca o completare a respectului datorat LUI, credinţa e şi mai sus, poate să nu tindem spre aşa departe de nu avem fapte, moralizaţi de nu sîntem, îndreptaţi într-un cuvînt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu