miercuri, 28 septembrie 2011

Apăsarea

   Se vede că-n trecut poate la unii şi azi sînt suferinţe ce-l zguduie iremediabil şi nu-şi găseşte liniştea, durerea-i ucigătoare, insuportabilă dar totuşi în mirarea celor ce-i ştiu patimile, se-npacă cu ele deodată, oricît ar suferi de groaznic şi de durată, pedeapsa-i continuă dar el se trezeşte la realitatea sa ce o îndură fără să mai crîcnească, e aceeaşi durere, caznă, suferinţă ce-l îndoaie dar ştie şi e ca şi lecuit, cu toate că nu-i.
   Astfel prin suferinţe straşnice consideră că-i posibil iertat de cine ştie el, poate, că-i vinovat înţelegîndu-şi mai altfel de ne-nţeles mersul vieţuirii pentru majoritatea omenirii normale, e o formă veche de cînd lumea practicată-n legăturile pirdute cu Lumea SA, din cine ştie ce grave încălcări a Legii SALE şi EL consimte să te primească în îndreptarea asta foarte grea şi-n faţa căreia cel osîndit nu ştie de va fi  izbăvit cîndva.
   De regulă numai cei dintr-un sînge cu înaintaşii greşiţi în faţa SA ce simt o apăsare de ne eliberat în mod normal, firesc întîlnite-n cazuri de-ndreptare spirituală curente, deci cazuri grave ce desfiinţează viitorilor urmaşi orice izbăvire şi de vieţuire mulţumitoare în astă viaţă, oricît s-ar întrebuinţa normal în îndreptarea spirituală, ei fiind condiţionaţi de cazne grele, îndelungate în tunele de timp fără speranţă umană ci la latitudinea Lumii SALE, numai aşa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu