V. oarecum într-ale credinţei nu ştie încă e la început de drum, indecis cumva, dar influenţat de ortodoxie, creştinismul în general, e în formare spirituală, şi mi-a adresat o întrebare : de ce le e frică la oameni de moarte, şi ce-i cu viaţa de după moarte? răspuns : în religiile creştine, EL Singurul Responsabil din partea Divinităţii de noi cei vii de pe planeta SA, Creatorul, nu E recunoscut, decît e ascuns oarecum în spatele lui Isus, ce se consideră că-i fiul lui dumnezeu, minciună, tatăl lui Isus, soldatul roman ce a violat-o pe Maria cînd era logodită cu Iosif, nu-i dumnezeu cum susţine creştinismul şi cine ştie unde-i zac oasele.
În schimb de 30 de ani arheologii evrei au aflat cripta familiei lui Isus completă cum e în NT plus şi pe fiul său Iuda şi soţia sa Magdalena, ori cam aşa ceva, identificarea s-a făcut după ultimile cuceriri ştiinţifice şi publicate în mass media dar cu o orecare prudenţă, să nu deranjeze turismul în Istrael, ce-i o sursă importantă de venit şi să nu cumva să dărîme creştinismul .
Bineînţeles îs multe luări de poziţie contra şi cele pro, cu baze temeinice în descoperirile de la Marea Moartă şi cu dezbateri istorice romane, greceşti, iudaice, egiptene, etc. ale acelor timpuri, au fost şterse în timp din motivele sus spuse, se mai găsesc dar ascunse-n diverse dezbateri care scapă în lupta cu adevărul ce desfiinţează minciuna, lucru cunoscut şi probat de istorie : omul nu se va lăsa pînă nu va restabili adevărul, deasemenea şi EL va susţine demersul pînă la capăt, mie mi-i clar, EL mi l-a arătat cu cîţva ani în urmă : Isus nu a existat decît ca muritor de rînd şi nu există în Divinitate ci în închipuirea nedreptă a creştinătăţii.
Din aceste considerente moarte-i o încununare a imoralităţii sociale şi spirituale a omenirii, o sperietoare, aşa o vrea EL, şi aşa e percepută între oamenii ce nu-L respectă cum doreşte EL şi Lumea SA, ci se asund în mincuini şi nedreptate morală, Isus nu poate apăra pe nimeni în faţa SA, e un nimeni ca orice mort, dar EL pedepseşte foarte divers lumea de mii de ani pentru îndreptarea ce nu se îndreptă încă.
Cei ce mor acum şi de cînd e lumea nedreaptă, îs desfiinţaţi şi dincolo supuşi la cazne şi hăituiţi deorece EL din care provin la naştere, la înfiinţare nu-I recunoaşte ca făcînd parte din EL în urma faptelor din viaţa terestră şi a necredinţei în EL singurul din Divinitate Responsabil de noi cei vii de pe Pămînt, Creaţia SA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu