Ne şiindu-L trăieşti la întîmplare inconştient în lumescul firesc nedrept moral şi spiritual, greşeşti şi plăteşti tu şi ai tăi şi nu numai ( cum am arătat în postare anterioară), şi simţi că ajungi la final zicîndu-ţi : n-am înţeles nimic, ai trăit degeaba, ai ratat întîlnirea cu adevărul şi nu numai tu ci umanitatea întreagă, consideră atunci că : atît cît am învăţat tot neştiutor mor..."Lege : răspunderea nereuşitei o purtăm, întreagă, noi înşine şi orice încercare de a transmite vina asupra unor circumstanţe obiective şi extranee este iluzorie. Atîta doar că oamenilor, în general, le plac numai adevărurile consolatoare"(Nicolae Steinhardt).
Eşti de vină tu şi educaţia primită de cînd e lumea, neştiind să-L afli în tine, lîngă tine, oriunde-n lumea asta a SA, creeaţia LUI şi a Diviniţăţii SALE, ce ne domină cunoaşterea, existenţa dar pentru că nu-L dorim negîndu-L, plătim neputinţei noastre totul ce ne lipseşte pentru a fi împliniţi cum am fost progamaţi iniţial de EL, Singurul Responsabil din Divinitate de noi cei vii de pe planeta SA albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu