4042...De nu ne cumințim.

  Islamul prin cîți netrebnici, oameni ajunși în funcții înalte impun populației cîte legi. Ce nu țin de bunătate, bun-simț, normalitatea naturii omului cumsecade în deplină egalitatea. Între toți membrii societății aceleea de ori unde s-ar afla în fața LUI sîntem la fel. De responsabili și îndatoritori cu respectul cuvenit, credință și-ntre noi oamenii.
  Ce ție nu-ți place altuia nu face, că-n fața LUI aduni bile negre de nu ești om de omenie. Oricine ai fi și la o adică ți se înfundă, vedeți statele din Nordul Africii și din orientul apropiat. Ce-s pe ducă ori s-au cam dus acele vremi și timpuri și nu-și găsesc căile cum ni le dorește EL nouă. La toți în fața LUI și-ntre oameni de omenie, respect, moralitate și cu binele în față mereu.
  Că-i bai și plata-i peșin cînd socotește EL în CER, noi doar vom constata necazurile, de nu ne cumințim.

4041...Neînțelegîndu-ne nici pe noi înșine.

  Va avea EL grijă să nu-L mai dezamăgim în continuare, cînd va fi gata noua cunoaștere. A LUI cu noi întru totul înnoitoare de relații de Doamne ajută între noi oamenii. Și-n natură și mai ales în fața LUI să-I fim cum trebuie mereu de la acel timp și spațiu. Ales cu toate precauțiunile luate să nu-I mai întoarcem spatele fuduli de prostia.
  Întruchipată-n cîte nerozii departe de EL și relația noastră normală cu EL și Lumea LUI. Ci îndreptați și-n continuare cu luare aminte să ne clădim viața în familie, societate. Natură cum EL ne-o va înlesni cu curaj aflată înspre bine, util și frumosul încă tare necunoscut. Din diferite cauze, acuma dezinteresați de ceea ce ni-i hărăzit cum e normalul încă ne căutat.
  Și nici de gînd informați, ci dezinformați o tot ducem de rîpă existența neînțelegîndu-ne nici pe noi înșine defel.

4040...Doar L-om zări măcar corect.

  Acuma oarecum din nou se strofoacă CER-ul doar o înfiripa o conlucrarea cu noi. Omenirea pe de-a-ntregul de astă dată, crede că-i mai cu folos, am mai băgat la minte. Ți-ai găsit cu noi în așa desfătare de nerozii împopoțonate și minte ioc în fața LUI și spre îndreptarea cerută. Cutezăm a nu-L ști, cu tot dichisul SĂU înfiripat oarecum nu tare de multă vreme chiar pe la noi.
  Cu gînduri și făptuiri demonstrative dărîmătoare de toate teoriile lumii de cînd e lumea. Și nici acuma-n dezbaterea omenirii cum se cade, ci-n derizoriul aflărilor poate pe altă dată. Cînd cine știe cum ne vom regăsi mai cumințiți între noi și-n fața SA de asemenea. Căutîndu-I calea mai abitir ca ziua de mîine, cum se tot zorește și azi omenirea.
  Ne căutînd cum ar trebui la ziua încă de azi în care EL încă ne bate-n ferești și la uși doar L-om zări măcar corect.

4039...Iluzii în CER și pe Pămînt.

  Stagnăm uneori nehotărîți înspre binele nostru și a-L SĂU, cum ne dă de înțeles. Cînd se cade a ne fi primenită oarecum cunoașterea și grabnic pornim pe negîndite sclipuind o nouă viață. EL ni-i împotrivă dar noi nu-L, știm nu-L vrem a mai ști, ne facem că plouă. O vreme doar ne-o lăsa-n pace, ți-ai găsit cu EL și noi, nu-i de glumă, ne vrea așa. Cum e hotărîrea CER-ului, ce noi n-o gîndim, n-o știm, nu ne-am învățat.
  Încă cu EA, e alta diferită de a noastră, E de urmat cîndva cum o vreme ni s-o tot bătut capul. Acelui popor atunci ales și azi în deșertul lumii de ne găsit, nici de-l cauți cu lumînarea. Ca și rămășițele trupești ale lui Moise nu-s de găsit, o avut EL grijă de ce o fost. Speranța LUI de-o vreme, ne înfăptuirea să nu mai fie de regăsit nici măcar amintire .
  A unor rodnice promisiuni niciodată și înfăptuite, ci iluzii în CER și pe Pămînt.

4038...Tot vrînd și învingători și învinși.

  Și nărăviți în necugetate porniri lăuntrice ce dau pe afară și pe din afară de ceea ce sîntem a fi. Și nu catadicsim cumsecade, ci anapoda de-L exasperăm mereu din vechime. De nu s-o putut încă hotărî cum e de procedat cu noi așa năstrușnici în cam toate ce ne sînt la îndenînă. Comportîndu-ne nedrept și însăilăm definitivări nedrepte ce țin, răsturnîndu-I LUI planuri cu noi.
  În care CER-ul își investise nădejdi odinioară, răsturnate cu vehemență nepăsătoare. De tot și de toate, doar relative stagnări înspre binele văzut de SUS, că ne trage sfoara. Neputinței de a-I fi LUI pe plac continuu, delăsători și mîndri în prostii ce țin. De se miră și CER-ul de așa nedreptăți ce singuri ni le tot suferim întruna de cînd sîntem.
  Cu chiu cu vai dîndu-ne singuri seama de necuviințele făcute răsplătite din noi cu noi tot vrînd și învingători și învinși.