Se afișează postările cu eticheta pe Dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pe Dumnezeu. Afișați toate postările

duminică, 6 octombrie 2013

3962...Nepricepînd-o mai deloc

  Semnele voinței SALE, și orice-L chezășuiește pe Dumnezeu pe Pămînt ne interesează. Dar trăind nesătui, neputincioși printre minunile SALE mereu, nu le mai vedem, ne-am obișnuit cu ele și mereu altele noi ne tot dorim. Altele complet diferite, săritoare în ochi, ori EL să ne vorbească, e dificil cu așa pretenții, cît de multe-I cerem și nimica de se poate. Să nu-I returnăm, nimica cerut, ce să-L mulțumească, astfel mult nu ne merge și ne lasă în părăsire.
  Trebuie să ne tot frămîntăm noi deștepții, nelegiuiții fără minte să nu mai plătim neputințele de a fi oamenii pe care-I vrea. Și pînă nu ne îndreptăm cu realizări bune, ce încă nu demonstrăm și așa nemulțumiți. Tot plecăm de pe Pămînt în neștire de a fi oameni cum numai visăm, fiindu-ne imposibil. Din vina noastră needucați, netrebnici și șmecheriți în nelegiuiri nu putem fi mulțumiți!
  Trebuie îndreptarea strașnic zisă nouă, altfel trăim viața degeaba, nepricepînd-o mai deloc.

marți, 28 august 2012

1865.Să I-o închinați LUI și acelor dispăruți, necunoscuți

   Hai să-L ascultăm pînă la capăt pe Dumnezeu, oameni buni.  O cerut la Parepa-Rușani prin Maria Petre acum 77 de ani, să-I construiți o biserică. Să I-o închinați LUI și acelor dispăruți din vechime, necunoscuți nouă. Așa străduiți-vă și făceți, că nu vă va lăsa să faceți altfel, orice încercați voi. Nu vă mai înrăiți relațiile cu EL, căutați-L, călcați-vă pe inimă și-I faceți hatîrul SĂU.
   Pe drept, cum o hotîrît EL atunci, închinați-I doar LUI, Dumnezeu, Tatăl Ceresc și acelor morți necunoscuți, biserica nouă din Parepa-Rușani. Că de asta stă cum stă realizarea și tot de asta și Maria Petre nu o dus viața cum mai trebuia. Că I s-o încălcat hotărîrea SA și de către ea, silită de nedreptatea de care vindecați-vă. Începînd cu această operă realizată cu chiu cu vai, dar în atenția Sa încă.
   Nu-L îndepărtați de România că o să aveți necazuri, voi ce-I puneți bețe-n roate. Planului SĂU din acel loc însemnat LUI și nouă, dar ce-i o piatră de început. În închegarea unor relații corecte și cu EL Însuși Creatorul și Singurul Responsabil. Din partea CER-ului de noi vii de pe Pămînt, nu mai întindeți coarda răbdării SALE.
   Mîine cînd se împlinesc acei 77 de ani făceți bine și îndreptați-vă cu totul spre EL. Pentru o zi, uitați-vă, oameni din Parepa -Rușani, alte îndeletniciri și urmați-L. Ca atunci cînd o fost ultima dată pe Pămînt, pe la voi fiind acel fapt uriaș. Ce trebuie cu chibzuință refăcut cum trebuie și dorea doar EL, nu altcineva!

marți, 31 iulie 2012

1736.Înlocuindu-L pe Dumnezeu, plătesc la greu

   Ne putem afla o existență pașnică fără ca EL să fie ignorat, ci știut și noi comportîndu-ne cu bun-simț și dreptate între oameni. Spre deosebire de mulți nedrepți ce se încumetă să-L înfrunte, crezînd în necuratu acela și clica sa. Ne curat că-i mort străvechi și doar de nedrepți înlocuindu-L pe Dumnezeu și plătesc la greu de demult și azi la fel.
   Fără încetare după o perioadă de acalmie specifică multora ce EL îi mai creditează. Încep părăsirile și nevoile și grabnică moarte, ratîndu-și viața ei și familiile lor. Cînd asemenea nedreptăți către EL sînt mai de ne suportat SUS, nevoile lovesc in corpore în nedrepții LUI, părăsiți.
   Unii mai răzleți îL cred și respectă și cînd reușesc și îndreptați să fie între oameni. Îs desăvîrșiți și-și duc o existență la alți parametri necunoscuți mulțimilor. De vor de a fi cunoscuți și de exemplu viu al felului cum trebuie să fim în fața SA și a lumii. Nu-i tare greu și e de urmat de vă încumetați a lupta cu nedreptatea încă și din alții. E o semețire în văzul lumii de ce-i în stare omul cînd îL urmează, nu numai în spiritualitate.
   Și îndreptarea nu presupune decît înfrînarea pentru început de la fapte și vorbe nedrepte. Și ulterior, hăt, cînd te simți mai în stare și de mai multe bune, să-ncepi și-n gînduri să-ți faci curat.
   Și e totuși de evidențiat ceva, de-I promiți LUI că te îndrepți în orice domeniu de nedreptate. Trebuie să treci la fapte, pe EL trebuie să-L faci cel mai puțin să te aștepte. Primînd în fața tuturor treburilor tale, ca să-ți fie bine.

vineri, 13 iulie 2012

1659.Îndrugate de nedrepții lumii de se cred deștepți

    Nedrepții îL știu foarte bine uneori pe Dumnezeu, doar uneori, că-n rest îL ascund vederii noastre. Și a lor, făcîndu-se că nu L-ar ști. Nedreptatea construită de ei în formă continuată și azi, chiar spre desăvîrșire hîdă, îi împidică să fie cum trebuie. Îs pe două cărăti, beți de stricăciune nefirească LUI și nouă, e timpul îndreptării. Să-și revie, trezindu-se că-I greșesc tare și pe noi ducîndu-ne, ca și ei la pierzanie.
    Că unii mai scapă, doar cu ajutorul SĂU, e firesc, dar îs excepții, rarități îndreptate. Restu-s de ne recunoscut CER-ului și-i rău și cu urmări pe măsură, că EL nu se joacă. Vrea realizări, îndreptare, bine și să-L știm cum se cuvine doar.
   Nu e nici un iad, e ca întreaga construcție nedreaptă LUI și nou, doar o închipuire veche pe care iresponsabilii înrăiți în EL, au adăugat și adaugă nemernicie împotriva LUI și a noastră. Verzi și uscate, îndrugate de nedrepții lumii de cînd se cred deștepți de mama focului. Și continuă și azi tărășenia. Și LUI nu-i rămîne decît în tihnă să le pregătească suferințe și sfîrșite pe măsură.
   Vieți irosite pe altarul prostiei umane încă în desfășurare, nedreptatea își mai cere încă multe existențe ratate. Oare nu-i minte nici cît un grăunte, nu se vede că-i degeaba zbaterea în gol, tot pe loc de  mult timp, aiureli. Lume nu vedeți? Orbilor dezmeticiți-vă din somnul cel de moarte!
    Izbînda e la capătul unui singur drum, celelalte căi îs de prisos, găsiți-o în voi. Liniștiți-vă înspre bine și cum trebuie să fiți în fața SA, doar a SA, găsiți-L! Vă așteaptă nerăbdător, dar vrea preocupare sinceră de la voi de a fi cum vrea mai întîi. E bună și preocuparea pînă reușiți, că-i greu prin atîta nedreptate de străbătut să fii cum ne vrea.
   Oricine se încumetă, nu-i refuzat, doar să fie cum se vrea, își va da și singur seama, cum e de făcut. Sinele e cel mai bun îndrumător, dar și la greșeli e primul ce te împinge. Ești pe sîrmă, nu tremura de frică, ci dîrz tot înainte spre lumină din întunecata lume încă.