Ne atrage viața și a viețui, dar în curînd ne dăm seama de neajunsuri și suferințe . De frica nevoilor numeroase și teama de moarte ce ni se pare normală. Toate necazurile mari și mici ni se par normale, că toți se plîng de ele. Și nu știm un capăt, că facem de toate numai că nu scăpăm de rele și urîte trăiri. Existența LUI nu-i cunoscută bine în lume și de asta avem ce avem și nu ne place.
Deci dulceața vieții ni-i trecută pe sub nas, un timp, iar pe urmă devine amară existența. Și nu mai sîntem tolerați pe Pămînt ci fugăriți, hăituiți în părăsire. Se zice că de prea de sus sîntem tratați de EL, dar o venit și printre noi și degeaba. Nu se prinde de noi, preocupările LUI, de a ne îndrepta cu bine și să-L știm măcar.
Ni se par grele și nu-L ascultăm și de asta n-are ursu coadă și vulpea prea lungă. Dar noi nu pricepem nici de bune nici de ne-bune. E vai de noi, dar la cale nu ne dăm, nici în ruptul capului. Și nu pricepem nimic din viață, că-i și scurtă și grea, pentru nedrepți.
Iar de drepți prea puține se știu, nu-s printre noi și cei ce ne conduc, îs mai răi ca noi. De la cine să înveți, dacă minciuna și fărădelegea-i sus tare și mare și nu-i capăt cu ea. Ni se pare că nu ne vom reabilita niciodată cum trebuie în fața SA. Și așa o vom mai tîrîio încă mult și bine, vai de noi că nu-i bine deloc și altfel nu știm.
Fiecare își vede de ale lui bune și rele și direcția e greșită și nu se întrezărește. O cotitură, o scăpare, o îmbunătățire măcar s-o pricepem clar și ferm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu