Nicolae Steinhardt după părintele Cleopa : "Convingerea că nu este trebuinţă de virtuţile obişnuite ale omului de rînd : înţelepciune, judecata sănătoasă, iscusinţa, strădania...Credinciosul are nevoie de ele întocmai ca toţi seimenii săi. Credinţa ne ajută, ne întăreşte, ne înalţă, ne bucură, dar nu ţine locul însuşirilor şi calităţilor omeneşti. ( Ea în general-şi asta-i regula-, nu conferă un statut excepţional. Ne dă fericirea, dar în raport cu lumea şi cu oamenii nu numai că nu ne acordă privilegii, ci ne creează îndatoriri în plus.) Dacă deci credinciosul comite o greşeală, o imprudenţă, o nesăbuinţă, el va trage toate consecinţele normale- şi nu se poate plînge sau mira. Nu beneficiază de extrateritorialitate".
Nu ştiu cum e în credinţele celorlalţi, o fi cum e scris mai sus, dar cu mine, un timp limitat la început am simţit că plutesc aşa de deosebit mă simţeam, acum îs mai domolit responsabil şi cunosc noi trepte în acest sens, în privinţa greşelilor, nu am voie şi-s pus la punct dar de un timp îs în realţii mai apropiate cu EL, şi-L simt, şi caut repede să-L urmez îndreptîndu-mă, caut să nu-I mai greşesc, ci să-nvăţ.
Eu îmi cam cunosc lungul nasului, şi caut să lucrez în limitele bunei înţelegeri cu EL, pe cît posibil mai ales că nu-I aşa drastic încă-s în edificarea necesară cunoaşterii şi învăţ să mă comport în relaţiile cu EL încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu