2652.Așa simplu și complicata viață de care nu știm

  Urmăm și nu știm de ce un traseu în viață, așa ni-i dat, zicem și nu știm nimica. Nu ne implicăm în aflarea Esenței vieții și să nu pierdem ocazii de a fi oameni adevărați. Atît cît e posibil în dreptul nostru, fiecare după cum poate omul ce sîntem. Cu bune și rele, așa simplu și complicata viață de care nu prea știm să ne folosim cum trebuie.
  Deci urmăm de vrem ori nu o cale dată de SUS, încă de la facerea lumii. Ce o aflăm și noi, trăind viața în desfășurarea ei, ce n-o știm, ci o aflăm de sîntem pe fază. S-o pricepem cît de cît, ne forțînd nota, ci cu luare aminte să fim noi înșine doar mai îmbogățiți. Cu minte pentru noi înșine și de putem și vrem și pentru alții, dar e dificil și întîlnim opoziție, uneori dură.
  Că unii nu au chiar la fel deschiderea ta, fiecare-i după un tipar croit, unic în felul său. Și nu sîntem toți croiți pe nevoi fiziologice, ci avem preocupări și de viață lungă. Cu împliniri de oameni îndreptați, cumințiți, echilibrați, cu năzuințe bune și pentru ceilalți diverși, cît mai mulți de se poate.

2651.Împlinirea nemărginitului existențial din noi

  Bucuria de a trăi e deosebită, de ne zăgăzuit uneori în interiorul ființei noastre. Ci-i de lăsat să se afirme în fel și chip cum poate, să se descarce cum consideră fericirea. Că o cuprinde și împlinirea nemărginitului existențial din noi, natura înconjurătoare. Și ce-o mai fi și încă nu prea știm mai deloc, în așa nedumerită viață. Încă nedreaptă, fără EL și bine între oameni, ci nelegiuirea în formă doar.
  Dăm dovadă de olimpism nu de reținere, uneori așa simțim că-i necesar. Și mai greșim, că atunci sîntem vulnerabili, neatenți, de trăiri nereținute, ce dau pe afară. Înfrînarea-i sfîntă uneori tare căutată și necesară să nu ne căutăm după aia leacul. Nefericirei, angajate din neatenție. Să ne folosim de claritate pentru a cotrobăi în neclaritatea vieții, aflîndu-ne calea.
  Să nu întîrziem zicerile, învățăturile să ni le însușim și altora că-s necesare grabnic. După așa secetă de minte, cînd prosia era rege, și răgea de ne asurzea și noi după ea. Timpul zboară necontenit, să nu ne poticnim, ci să-i dăm zori, cînd va fi.

2650.Cum trebuie să fim și de frică, dacă altă cale nu-i

  EL ne-o zis o dată și ori de cîte ori o socotit de cuviință să ne mai zică, de cele necesare. Nouă ca să-I fim în față cum trebuie, ce-i ce reiau zicerile SALE. Tună și fulgeră doar ne vom regăsi cum trebuie să fim și de frică, dacă altă cale nu-i. Nu mai e cale de negocieri, ci îndreptarea curată adevărată, demnă și fermă.
  Că-i timpul așa necruțător și noi așa în greșeală și mulți, totul devine esențial. Devine viața precipitată, obositoare, oamenii gîfîind de frica neputinței, caută. Ce mai pot a drege cît mai corespunzător, contra-cronometru va deveni traiul. Pe nerăsuflate se va acționa, doar om prinde schimbarea necesară, bună adevărată. Între noi beneficiarii și-n fața SA, cum ne dorește a fi, din ce în ce mai bine.
  Că acel timp va veni cu anunțuri inexorabile, fiecare faptă fiind de mare însemnătate. Teribilă și fermecătoare în contextul schimbărilor de ne imaginat azi. Atunci EL demonstrîndu-ne dragostea de viața noastră și-n general de creația SA. În concordanță cu Lumea LUI, ce azi noi nu merită încă s-o știm. Pînă nu ne vine mintea la loc, cum trebuie.

2649.Ce și cum ne socotește, verdictul e pe loc aflat

  Deocamdată așa-i fiecare-și acoperă groapa sa, ar vrea unii și alții să se fofilească. Măcar la final să nu răspundă de măgăriile săvîrșite, dar nu-i chip cu EL. Plătim fiecare peșin încă în viață, de se poate ce-i mai important, depinzînd de EL. Ce și cum ne socotește, verdictul e pe loc și aflăm imediat cînd sîntem pe ducă. Totu-i în seama LUI și de regulă nu sînt recursuri SUS, ci cade hotărîrea ca un trăsnet.
  De nu am fost cum trebuia și de regulă nu sîntem corecți și buni oameni. Părăsiți, plătim și-n viață noi și familia și ce rămîne, ori dincolo, ori urmașii. Sînt judecăți ce nu le știm, corecți de putem fi e simplu și cu EL, altă viață aflăm bună și cu de toate cele adevărate, demne și curate.
  Societățile unele caută îndreptarea, corectarea măcar din mers să se-ndrepte. Nu-L privesc și pe EL, nu-L simt cumsecade, ci minciuna îi conduce. Dar totuși caută adevăruri și dreptatea cît e cu putință, limitată de încă destule stavile hîde. Și nu se reușesc mari schimbări, ci mimări năstrușnice tot cu nedreptatea înainte.

2648.Îi va fi foarte greu de una singură

  După un timp de viețuire omenirea se va întoarce să se revizuiască, măcar nițel. Aflînd ceea ce nu se știa sigur și corect, cum stă, pe ce stă, să se socotească. Îi va fi foarte greu de una singură, doar EL Analizorul Universal de pe Pămînt și CER. Ne va ajuta să ne evaluăm împreună găsind calea de urmat cea mai potrivită. La momentul acela în aflare cum va fi hotărît deja.
  Și atunci ne vom socoti și cu binele și cu răul, ce-i de făcut? Realiști ne vom ocupa să nu-i mai facem zile fripte binelui și răul îl vom căuta cu siguranță a uita. Să și-L ia EL Acolo SUS, că la noi nu va mai avea căutare, întrebare. Oare? Doar de va hotărî EL și noi îL vom urma cumva, că omu-i schimbător și hîtru, deci neserios, singur de capul său.
  Deocamdată în așa lume ca aceasta de azi fiecare-i răspunzător de oalele sparte. Simte cînd e finalul și se trage linia și află verdictul, de regulă rateul vieții. Neînțelegîndu-ne menirea ci o bolmojim fiecare cum ne taie capul și plătim grăbiți.

2647.O cale ce va fi cîndva unică în lume

  Nu ne împăcăm cu astfel de societate nedreaptă, cu lumescul meschin și egoist. Ne rămîne doar, pînă un alta, realizarea unei înfăptuiri ce să ne reprezinte. În care să ne refugiem de viața coruptă, ruptă de realitatea LUI , nefirească nouă. În aflare de o cale ce va fi cîndva unica din lume. Se poate spune că-i o evadare în afara timpului în care-i omenirea asta denaturată de minciună și nedreptate.
  Sincer să fiu e greu și-i anacronic uneori, în aparență doar, că-i încă neputință. Necunoaștere adevărată și lipsa unor îndeletniciri mai altfel, necunoscute încă. Se vede că EL ne dorea să ne inventariem toate posibilitățile noastre bune rele. Cum or fi, aflîndu-ne în treabă fără cap și coadă, reușind să aflăm limitele la care putem ajunge.
  Și sincer și nesincer doar înaintînd prin veacuri cum o fi, chiar și fără EL. La o adică tot ne va arăta ce-i de făcut cînd ajungem. Că numai EL ne știe complet, noi ne improvizăm o existență, aproximativă. Bîjbîim nu ne știm defel cum sîntem în realitatea Pămîntului, cu bune și rele și unele de ne clarificat fără EL.

2646.Răzbim în așa lume în care ne regăsim greu

  Sinceritatea ni-i necesară în fața LUI, cînd discutăm cu EL, ne confesăm și ținem legătura. Și în înfăptuiri, în realizări în care pune trudă, interes atîta cît trebuie în limitele bunului-simț și a binelui între oameni. De curaj, convingeri și demnitate e nevoie să răzbim în așa lume în care ne regăsim cu greu, ori deloc. EL ne lasă o vreme să navigăm în viață cum dorim, dar ulterior ne atrage atenția că-i timpul SĂU.
  Și al regăsirii pierdutelor abilități de a fi om adevărat, cumsecade între oameni buni. Sînt oameni care în mod sigur îs sinceri convinși de nedreptate s-o urmeze. Și suferă cu adevărat degeaba, ignoranți sinceri ai LUI, lipsa educației adevărate costă. Și costă mult de tot, viața irosită în minciuni și-n final nemulțumirea rateului timpuriu.
  Că și realizările-s trecătoare ca noi, se uzează se învechesc, nu mai pot face față cerințelor. Suferă transformări ce nu le avantajează cu timpul și pier în ruină, uitate în plină vegetație stăpînire a Pămîntului.