4330..Oare cînd?! .

  Pămîntul arabil al patriei și restul teritoriuli dat în seama naturii din firea lucrurilor așa și despuiat și răvășit anapoda. În batjocura nepriceperii umane de aici și de aiurea, aciuiți vremelnic fără discernămînt acătării ci-n virtutea unor nelegiuri și nedreptăți ce ne văduvesc. De cîte și mai cîte trebuincioase toate, dar nu acuma la hurtă devalizată țara, nația.
  Și firea unor trăinicii nu de acuma, ci-n folosul altora ce ne vor urma și nu ne pasă defel, și nu-i huzur și desfătare. Decît pentru cîțiva neaveniți și trîntori locali, nedemni încă-n fruntea țării, prostia ajunsă unde nu îi e locul și nici punere la punct. Nu-i în calea ce-o urmăm fuduli năuciți de așa ne pusă masă, fără minte și celelalte ce-n continuare vor conta, dar cu-i pasă?!
  Se crede acuma-n minuni de la străini, aiureli și goană după vînt, oare cînd ne vom dezmetici?!

4329..Așa acolo să fie.

  Ne-am împrăștiat unii prin lume și nu numai de curînd, ci dintotdeauna, plecînd unde am văzut cu ochii și am crezut că-i mai bine. Da de unde? ca la noi aicea nu-i nicăieri, sîntem acasă și asta contează, chiar de ni-i tare greu mai mereu avînd de furcă. Cu unele și altele și mai ales cu unii netrebnici care odată cumva căpătuiți pe aicea te vor izgonit să le fie lor, mișeilor, bine.
  Ne ținînd cont că așa ne-o dat Domnul să viețuim cît mai sîntem doar pe aceste meleaguri de dor și caznă, așa-i firea noastră. Și nu putem scăpa chiar de ne luăm lumea-n cap, tot una-i și vom afla cu deznădejde departe de aici, ce-i dați așa nu pot fi altcumva. Pozna-i că am cărat vrînd nevrînd cîte și mai cîte, străine de noi și locurile astea, aflîndu-le după vremi pe aici stinghere,
  Stingherind năzuințe de mai bine, util și frumos, cîte sluțenii, nepotriviri cîrpite pe ăst plai dat a fi unic în felul nostru, ca și-n alte părți așa acolo să fie.

4328..Omenirii încă tot vii.

  Deci se dorește despărțirea oarecum a obiceiurilor legate deocamdată de cei care ne părăsesc dintre noi vii Pămîntului. Adică bisericile ce-L vor venera pe EL și numai pe EL vor avea un statut definitoriu doar viilor înspre legătura firească cu EL și EL acolo-și va afla locașul. Ce iL vom închina cu toate cele convenite cu EL și Lumea LUI, împreună cu noi ce-L vom îngriji ca să ne fie bine tuturora.
  Iar locașurile închinate doar celor trebuincioase la acele momente de durere și-n amintirea celor ce ne lasă, ei fiind sortiți plecării. Definitive dintre noi vii, deci vor fi admise semnele crucii cu semnificația dată doar de moartea admisă deocamdată între noi. Că nu va mai fi multă vreme acest defect de remarcare a vieții cum trebuie pe Pămînt a umanității în desfășurări semețe de bine.
  Și aflarea căi de dus cît mai departe vestea omenirii încă tot vii în universul dat și nouă a-l cunoaște cum azi nici nu visăm.

4327..Pe NV nu ne convine.

  Deci nu oricum de a existat, mai ales la tinerețe sîntem porniți, needucați corect, să-I încălcăm cerințele date dintru început atunci. Cînd se înfiripa o legătură, firavă preconizată de SUS, dar totuși dăinuită o vreme, pentru noi azi se vede treaba. A nu-I mai greși, fiindu-ne de folos nouă și LUI în demersul și actual de îndreptare cumsecade înspre ceea ce ne trebuie a ajunge noi.
  Cu EL Împreună, oarecum de mine doar schițată, o existență viitoare de excepție ce ne așteaptă cumințiți, omenoși și cîte altele. Ce-n timp și spațiu le vom afla și urma că altă cale nu-i deocamdată pînă ne vom da la cale cum trebuie și încă nu vrem a fi nici în ruptul capului. Dar cu încetul ne vom dezmetici singuri singurei la o adică, constatînd nevoia de a-i fi în voie LUI cu noi alăturea.
  Ne așteapă tot tare răbdător și cu inițiative de îndrumare corectă doar că-s cam pe NV și nu ne convine mai deloc, asta e deocamdată.